vineri, 4 octombrie, 2024

În loc să fie în carantină, acasă, o femeie din Mehedinți se certa ca la ușa cortului într-o benzinărie din centrul Aradului | VIDEO

Distribuie articolul

Evenimentul s-a petrecut ieri după amiază, în jurul orei 16:10, în apropierea unei stații de carburanți din municipiul Arad, unde mai multe persoane s-au luat la bătaie. Apelul la 112 a fost efectuat de către un cetățean, solicitând intervenția jandarmilor.

Un echipaj de Jandarmerie a ajuns de urgență la adresa indicată și a identificat persoanele implicate, doi bărbați și două femei din Mehedinți, cu vârste cuprinse între 20 și 38 de ani.

Cearta ar fi pornit de la o neînțelegere cu privire la o sumă de bani pe care unu dintre bărbați ar fi datorat-o celuilalt.

În urma verificărilor efectuate și stabilirii identității persoanelor implicate în scandal, jandarmii au avut surpriza să constate că pe numele unei femei din acel grup, este emisă o alertă de coronavirus asociat și conform Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Arad, aceasta figura în carantină la domiciliul declarat în județul Mehedinți, până în data de 5 martie inclusiv, deoarece s-a întors recent dintr-o țară cu risc epidemiologic ridicat, respectiv Marea Britanie.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, jandarmii i-au sancționat contravențional pe toți cei implicați în eveniment, cu amenzi în valoare totală de 1000 de lei, pentru provocare și participare la scandal.

De asemenea femeia depistată că a părăsit locuința, a fost la rândul ei sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1000 lei, pentru nerespectarea perioadei de carantinare la domiciliul declarat, ulterior fiind condusă la un centru de carantină instituționalizată unde va locui pentru următoarele 14 zile cu suportarea integrală a cheltuielilor.

 

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți