În caz că nu știați ce-i lipsește Aradului, știți acum: pistă de biciclete de la Arad la Nădlac, că în rest avem de toate

Știri Arad

Scris de Andrei Fuliaș

Acum că s-au rezolvat cam toate problemele, că drumurile județene îs ca și gata, că de la Arad la Șiria se circulă ca pe A1, că Spitalul Județean e mega-subvenționat și că nu mai are lipsuri, ba chiar medicii nu mai au loc să umble prin saloane din cauza multelor dotări, că au schimbat și directorul medical și că, începând de astăzi, SCJU Arad va fi ca „New Amsterdam”, că pe pacienții de la Oncologie nu mai pică tencuiala, că la „Municipal” pacienții stau cu geamurile deschise, fiindcă nu mai pot de cald, și câte și mai câte, a venit și rândul unei binemeritate și extrem de necesare piste de biciclete de la Arad până la Nădlac.

Păi, cum, dar se poate? Să n-avem noi o pistă de bicicletă care să plece de pe strada Mărului și să te teleporteze direct la Șeitin, apoi să tracă prin Semlac și să dea fix în piața de legume și fructe de la Nădlac? Nu există așa ceva! O facem!

Bine, n-o spunem noi, o spun cei de la Consiliul Județean Arad, care au gândit acest proiect. Ba chiar i-au chemat la discuții și pe primarii de la Șeitin, Semlac și Nădlac, care-și freacă mâinile de bucurie că vor avea pistă de biciclete de zeci de kilometri, deși se caută prin buzunare să vadă cu ce își plătesc angajații lunile viitoare.

Și unde mai punem că, cică deja există un proiect și pentru o pistă de la Arad la Pecica, numai că nu-s bani pentru ea. Dar ce contează asta? O facem pe cealaltă.

Hai, spor la pedalat!

Și, desigur, redăm în continuare și comunicatul celor de la Consiliul Județean Arad:

Consiliul Judeţean Arad vrea să lege Aradul de Nădlac cu o pistă de biciclete pe malul Mureșului! Pentru asta, a avut loc astăzi o primă discuție cu primarii din Șeitin, Semlac și Nădlac, care şi-au arătat disponibilitatea să fie partenerii Consiliului Județean în acest proiect.

„Urmează să ne întâlnim cu reprezentanții Apelor Române, cu conducerea Parcului Natural Lunca Mureșului și să începem să lucrăm, ca ideea să devină proiect. Între Arad-Pecica avem proiectul tehnic al viitoarei piste, pentru care încă nu avem finanțare, urmând să redepunem proiectul pe viitoarele linii de finanțare europeană”, a declarat președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.