Huawei nu mai poate folosi procesoare Kirin pentru smartphone-urile sale

Huawei nu mai poate folosi procesoare Kirin pentru smartphone-urile sale

Sursă imagine: William Joel / The Verge

Tech

Scris de T.F.

Huawei, ajuns cel mai mare furnizor de smartphone-uri din lume în Q2 2020, spune că va renunța la procesoarele Kirin din cauza sancțiunilor americane împotriva companiei. Informația transmisă de Associated Press ajunge la noi prin intermediul site-ului britanic The Verge.

Potrivit lui Richard Yu, CEO al diviziei de afaceri pentru consumatori Huawei, începând cu luna viitoare, producătorul chinez de telefoane nu va mai putea face propriile chipset-uri Kirin din cauza presiunii economice a SUA. „Din păcate, în urma noilor sancțiuni lansate de SUA, producătorul nostru de cipuri a acceptat comenzi doar până pe 15 mai. Producția se va închide pe 15 septembrie”, a spus Richard Yu la o conferință de presă zilele trecute și a continuat: „Anul acesta poate fi ultima generație de cipuri Kirin de înaltă calitate”. Viitorul telefon Huawei Mate 40, programat pentru lansare în septembrie, ar putea fi ultimul telefon al companiei cu un cip Kirin. Va fi o lovitură pentru compania Huawei, aceste procesoare au fost creierul și inima smartphone-urilor emblematice ale companiei.

SUA au acuzat Huawei că a construit infrastructura de rețea, în mod evident pentru a ajuta eforturile de spionaj ale guvernului chinez. Huawei a negat acuzațiile administrației Trump de spionaj. Însă guvernul american a plasat Huawei și 114 dintre filialele sale pe lista sa de entități indizerabile în mai 2019. Acest lucru însemnă că firmele americane nu mai pot să vândă tehnologie companiei chineze fără aprobarea explicită a guvernului american. În 2018 serviciile de securitate din SUA, CIA, FBI și NSA au avertizat americanii să nu folosească smartphone-uri Huawei și ZTE.

De asemenea, Google are interzis să facă afaceri cu Huawei, împiedicând Huawei să obțină licență Android și să folosească aplicațiile Google pe dispozitivele Huawei. O altă lovitură grea pentru Huawei. În schimb, Samsung are acces la toate aplicațiile Google, vinde foarte bine pe piața din SUA iar smartphone-urile sale sunt certificate de NIAP și STIG pentru a fi folosite de agențiile guvernamentale din Statele Unite.

Anul acesta, administrația Trump a extins sancțiunile împotriva Huawei până în mai 2021. De asemenea, în mai, Departamentul de Comerț al SUA a emis o regulă de export pentru a bloca vânzările de semiconductori către Huawei pentru a „viza în mod strategic achiziția de către Huawei de semiconductori care sunt produsul direct al anumitor software-uri și tehnologii din SUA”.

Această regulă a împiedicat producătorii străini de semiconductori, care folosesc software și tehnologie americană în operațiunile lor, să-și vândă produsele către Huawei. Excepție face cazul în care au obținut o licență din SUA pentru acest lucru. Taiwan Semiconductor Manufacturing Co. (TSMC), cel mai mare producător de semiconductori din lume, a oprit comenzile pentru Huawei în mai, în urma noii reguli americane.

În ciuda interdicției din SUA, în trimestrul trecut, Huawei a întrecut pe Samsung fiind cel mai mare vânzător de smartphone-uri din lume. Totuși cea mai mare parte a vânzărilor Huawei sunt acaparate de enorma piață din China, potrivit companiei de analiză Canalys. Practic la nivel global compania chineză vinde foarte puțin.

Wall Street Journal a scris zilele trecute că producătorul american de chip-uri Qualcomm a cerut administrației Trump să ușureze restricțiile privind vânzarea de componente către Huawei. Qualcomm vrea permisiunea SUA pentru a vinde procesoare companiei Huawei, pentru a fi utilizate în telefoanele 5G.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.