Giuliano Junc, jurnalist și suporter cu ștate vechi, îl desființează pe Meszar: „Ați înșelat, ați asociat UTA cu mediul politic și ați comis abuz de încredere!”

Sursă imagine: Captură video - TV Arad

Sport

Scris de Arad Obiectiv

A reușit să-și urce în cap aproape toată suflarea utistă și aproape toată presa locală, cu excepția unora, puțini ce-i drept, care au „motivele” lor pentru care încă îi țin trena. Este vorba despre Alexandru Meszar, cel care conduce clubul fanion al Aradului, cu toate că nu și-a asumat niciodată o funcție executivă în cadrul acestuia. S-au scris destule în ultimele zece luni despre Alexandru Meszar, despre cum administrează acesta clubul UTA, repetăm, fără o funcție executivă, ci prin anumiți trepăduși care-și pun practic semnătura pe ordinele lui tătucului lor.

Ei bine, deși a stat „pitit” din 15 iunie și până recent, în ultimele două zile Alexandru Meszar a început să devină extrem de activ în acea parte a media care îi convine și care nu îi este incomodă. Dar, cumva, înțelegem… anul viitor este an electoral și politrucii încearcă deja de pe acum să „puncteze”. Printre valul de declarații care mai de care mai stupide făcute de acesta, se numără și două afirmații care practic au turnat gaz pe flăcările deja existente în conflictul dintre Meszar și suporteri. Astfel, într-una din aceste declarații, cel care se crede „stăpân” peste UTA a spus că suporterii i-ar fi cerut dezafilierea echipei de la Federația Română de Fotbal (FRF) și mutarea ei în campionatul Ungariei. Cum era de așteptat, fanii au reacționat rapid, prin Suporter Club UTA, dezmințând această afirmație. Mai departe, cea de-a doua declarație „incendiară” a lui Meszar făcea referire la numărul suporterilor care îl contestă, într-o încercare disperată de a minimiza și discredita protestul „UTA liberă”, la care aderă tot mai mulți fani.


Citește și: Suporterii îi răspund lui Meszar: „Suporterii nu i-au cerut să mute echipa în Ungaria. UTA va juca mereu în fotbalul românesc!”


În consecință, unul dintre cei mai echilibrați jurnaliști din presa arădeană, utist de trei decenii și jumătate, dar și moderator al singurei emisiuni TV cu temă sportivă din Arad, nu s-a mai putut abține și efectiv l-a desființat pe Alexandru Meszar. Este vorba despre jurnalistul Giuliano Junc, care efectiv a răbufnit pe pagina sa de Facebook și a scris probabil lucrurile pe care le-a gândit fiecare suporter utist, dar care poate n-a știut cum să își exprime gândurile.

În continuare, redăm textul scris de Giuliano Junc:

Am citit în această dimineață acest material și doresc să fac câteva precizări. O fac aici, pe pagina mea personală, pentru că ceea ce voi spune o voi face din calitate de suporter al UTA-ei și nu de jurnalist sportiv. Activez în presa sportivă de aproximativ un an jumătate, strict pentru că opiniile exprimate aici ca suporter au fost considerate ca fiind suficient de pertinente pentru a-mi deschide porțile presei sportive. Însă dincolo de asta sunt și voi rămâne un suporter, nu pot fi atât de ipocrit încât să mă dezic sau să ascund acest statut. Sunt suporter al UTA-ei de aproximativ 35 de ani, sunt abonat al clubului și sunt de mai bine de 15 ani membru în Suporter Club UTA, singura asociație din care am făcut vreodată parte în viața mea. Consider deci că am dreptul moral de a-mi expune un punct de vedere ca suporter și de a-i răspunde personal domnului Alexandru Meszar, strict în această calitate. Așadar:

Domnule Alexandru Meszar,

Afirmați în materialul amintit că sunteți contestat nu de marea masă a suporterilor UTA-ei ci de o „brigadă“. Acest lucru este o minciună. Eu personal nu sunt ultras și nu fac parte din nicio brigadă. Așadar țin să vă aduc la cunoștință cauzele pentru care eu personal vă contest:

1) În primăvara anului trecut pe site-ul oficial al clubului ați prezentat situația financiară pe anii 2020 și anii 2021. Am observat cu stupoare că la capitolul venituri din activități comerciale nu era inserată nicio sumă (imaginea 1). Din moment ce acesta era capitolul în care trebuiau să se regăsească sumele încasate din vânzările fan-shop-ului, este evident sentimentul de nedumerire în condițiile în care la fel ca alte mii de arădeni am cumpărat numeroase produse din acel magazin atât în anul 2020 cât mai ales în 2021. Am aflat apoi cu și mai multă stupoare că, în afara sumelor destinate acoperirii costurilor de producție și a cheltuielilor de funcționare ale magaiznului, restul banilor nu intrau în conturile clubului UTA ci în cele ale unei firme intermediare, Inter Sport, deținută de familia dumneavoastră. Justificarea că Inter Sport apoi a sponsorizat clubul UTA nu a fost susținută de documente care să ateste echilibrul dintre suma încasată de această firmă de la fan shop și banii pe care i-a virat clubului UTA sub formă de sponsorizare. Faptul că din această vară această firmă nu mai este intermediar în relația dintre fan shop și clubul UTA, arată de asemenea că prezența ei inițială pe acest lanț nu era necesară. În aceste condiții, ca suporter care am cheltuit sume de bani la acel fan shop în primul rând pentru a susține activitatea clubului UTA cu modesta mea contribuție, mă consider înșelat, păcălit.

2) În același document am mai observat un alt fapt care pentru mine ca suporter era tulburător, anume acela că la finalul anului 2020 clubul UTA a înregistrat datorii de aproximativ 7,3 milioane de lei iar la sfârșitul anului 2021, valoarea datoriilor a ajuns la suma de 10,3 milioane de lei adică aproximativ 2 milioane de euro (imaginea 2). Într-o discuție privată, imediat după publicarea documentului, mi-ați răspuns că nu vă pricepeți la contabilitate, că nu puteți da explicații exacte pentru această sumă dar că în mare ea reprezintă datorii la termen, provocate de faptul că uneori necesitățile de a cheltui bani vin înainte de a încasa sumele respective din partea surselor de finanțare. Cu toate acestea, la două luni de la publicarea în luna martie a datoriilor existente la finalul lunii decembrie, ați afirmat într-o emisiune televizată că datoriile clubului sunt de „aproximativ 2 milioane de euro“. Așadar, trecuse jumătate de an și datoriile respective prezentate ca fiind „la termen“ nu scăzuseră deloc. Mai mult ați afirmat public că bugetul de cheltuieli pentru anul competițional care urma (2022-2023) era de aproximativ 5,5-6 milioane de euro. Punând cap la cap sumele estimate cât de generos era posibil din veniturile prognozate (drepturi tv, sume de la bugetul local, bilete și abonamente, sponsorizări), la care am adăugat și sumele provenite din vânzarea lui David Miculescu, tot nu am reușit să ajung la o estimare a balanței venituri – cheltuielilor care să fie dacă nu pe plus, măcar la 0. Așadar după doi ani în care datoriile au crescut progresiv, anticipam un al treilea în care urma să se întâmple același lucru. Ținând cont de aceste aspecte am tras concluzia că posibilitățile dumneavoastră de a ține clubul în echilibru au fost epuizate și era imperios necesar un surplus de capital la bugetul clubului.

În acest context a venit surprinzător respingerea de către dumneavoastră a ofertei grupului NextGen de a participa financiar și organizatoric la activitatea clubului. Mărturisesc că înaintea deciziei în sine am fost surprins extrem de neplăcut de felul în care ați făcut acest lucru, printr-un comunicat ambiguu, urmat de o izolare totală față de toți cei care au dorit explicații. Cât despre decizia în sine, ea nu a fost susținută de o justificare pertinentă ci dimpotrivă ea pare să aibă la bază, după toate dovezile pe care încă nu le-ați respins, cauze de natură politică.
Vă aduc aminte în primul rând că în finalul anului 2017 în fața Suporter Club UTA v-ați dat demisia în alb, decizie pe care apoi ați susținut-o public. V-ați justificat decizia atunci prin faptul că nu mai puteți susține activitatea spre performanță a clubului fără susținere privată. De asemenea vă angajați să continuați administrarea clubului până la apariția unei oferte de preluare sau asociere cu un investitor privat. Spre aducere aminte postez link-ul către un articol de presă care conține propriile dumneavoastră declarații pe acest subiect: Meszar vrea să renunțe: „UTA are nevoie de o nouă conducere, cu potențial financiar”.

Luând în considerare faptul că nu vi-ați retras niciodată public demisia în alb și că situația financiară a clubului, detaliată în paragrafele anterioare, vă situa în aceeași situație ca cea de la finele anului 2017, am considerat că este o datorie de onoare din partea dumneavoastră să vă respectați angajamentul luat sau, în caz contrar, să oferiți o justificare solidă pentru respingerea acelei oferte. Cea oferită de dumneavoastră în comunicatul asumat pe persoană fizică și apărut pe site-ul clubului în data de 15 iunie 2022, cum că acceptarea ofertei ar fi dus la apariția de disensiuni și „bisericuțe“ în club, este sfidătoare de-a dreptul prin generalitatea și caracterul ei pueril.

Din păcate la câteva zile după aceea, în urma unei conferințe de presă susținută de conducerea Suporter Club UTA, urma să aflu, la fel ca întreaga opinie publică, faptul că perfectarea acestei înțelegeri depindea și de factori politici. Suporter Club UTA a prezentat atunci public imaginile unor convorbiri pe whatsapp între dumneavoastră și grupul de investitori. În cea din imaginea 3 se poate vedea cum aduceți în discuție necesitatea unui gir din partea consiliului local. Doar că la o lună de la acel moment, primarul orașului a declarat public că nu s-a pus niciun moment problema ca perfectarea acestei asocieri cu grupul de investitori să fie discutată și mai ales decisă în consiliul local. Și atunci de cine depindea perfectarea înțelegerii despre care chiar dumneavoastră în imaginea amintită spuneți că vă este cu totul satisfăcătoare? Aflăm din discuția pe care o avem în imaginea 4, că ați intermediat o întâlnire între grupul de investitori și europarlamentarul Gheorghe Falcă. Nu am înțeles nici atunci și nici acum în ce calitate a fost politicianul Gheorghe Falcă parte a acestei discuții. Ultima dată când am verificat eu, UTA era ajutată financiar de autoritățile locale (reprezentate de primar, viceprimari, consiliul local) și nu de Parlamentul European sau de Partidul Național Liberal filiala Arad, unde amintitul politician este președinte. Nu ați ieșit niciodată să spuneți că print-screen-urile prezentate ar fi false, că acele discuții n-au avut loc niciodată. Ținând cont de asta, am motive întemeiate să vă acuz că ați plasat clubul UTA sub influență politică, lucru pe care personal ca suporter, nu pot să-l accept pentru clubul pe care-l susțin.

Afirmați în articolul apărut pe site-ul prosport.ro că nu acceptați ca suporterii să se implice în deciziile clubului. În primul rând vă atrag atenția că organismul care vă contestă oficial, anume Suporter Club UTA, este parte din club, fiind unul dintre cei 4 membri în AFC UTA! Așadar implicarea sa în deciziile clubului ar reprezenta o normalitate. În al doilea rând, ca membru în Suporter Club UTA nu am avut niciodată pretenția ca cei care mă reprezintă, să se implice în deciziile de natură sportivă. Însă atunci când vine vorba despre respectarea imaginii clubului și mai ales de sănătatea sa financiară și organizatorică (în special ținând cont de experiențele din ultimii 15-20 de ani) am pretenția ca cei care mă reprezintă ca suporter în AFC UTA să tragă un semnal de alarmă, chiar și de maniera acestor contestări pe care le aduceți în discuție. Este nu o datorie ci o obligație!

Contestați suporterilor dreptul de a se implica în deciziile clubului. Însă eu vă întreb pe dumneavoastră în ce calitate vă asumați aceste decizii? Este de notorietate faptul că nu aveți nicio funcție oficială în club. Nu ați făcut nici măcar minimul sacrificiu de a vă da demisia din funcția de director al Direcției Județene pentru Tineret și Sport, pentru a ocupa „pe bune“ funcția de președinte al AFC UTA. Ați preferat această situație jenantă de a vă folosi de un „proxy“ în persoana lui Florin Voinea, pentru a mulge în continuare bani și de la bugetul public.

Vă întreb de asemenea cu ce drept vă asumați conducerea discreționară a clubului UTA? Vă aduc aminte că sunteți în realitate doar un manager („de facto“) al unui ong, ong care s-a asociat cu Suporter Club UTA tocmai pentru a putea primi din partea acestei asociații numele de UTA, de notorietate fiind faptul că Suporter Club UTA este deținătoarea mărcii UTA. Acea asociere a fost văzută atunci când a demarat în 2014, ca un proiect pentru viitorul fotbalului arădean, realizat sub numele UTA, și la care participau ong-ul dumneavoastră (care venea cu infrastructura sportivă, adică echipa de Liga 4), Suporter Club UTA (care aducea cu sine identitatea și pe cale de consecință masa de suporteri), autoritățile locale (care aduceau în ecuație stadionul și susținerea de la bugetul public) și investitorul privat Marius Țucudean, care asigura finanțarea privată. Între timp investitorul privat s-a retras din club (poate ne spuneți de ce), iar apoi la fel au făcut-o autoritățile locale, care deși continuă și la această oră să susțină activitatea clubului cu suma de 1 milion de euro anual (din care ce-i drept o parte importantă se întorc înapoi sub formă de chirii), nu mai au niciun reprezentant în AFC UTA. Au rămas în AFC UTA reprezentantul Suporter Club UTA (organism care deși, așa cum spuneam, aducea la masă identitatea și toate miile alea de suporteri care vă susțin în parte activitatea prin cumpărarea de bilete și abonamente, nu a avut niciodată pretenția de a fi reprezentat de mai mulți membri) și cei trei reprezentanți ai ong-ului dumneavoastră (dumneavoastră fiind unul dintre ei). Și uite-așa, profitând de această majoritate conjuncturală, susținut de cei doi asociați care sunt și angajați ai clubului, v-ați înstăpânit peste un club care trăiește exclusiv din surse de finanțare externe și în care nu ați investit niciun leu din banii personali, pentru ca astfel să vă justificați atitudinea de patron. Nu domnule Meszar, nu sunteți patronul acestui club și tocmai din acest motiv managementul dumneavoastră ar trebui supus analizei și votului tuturor celor implicați în susținerea financiară a acestui club! Nu contest succesul managerial al promovării, care a atras după sine sumele provenite din drepturile tv sau apariția unor sponsori dar nu uitați că marea masă a suporterilor plătesc bilete și abonamente în primul rând pentru că acest club este UTA iar autoritățile locale susțin acest club încă de la început tot pentru că acesta este UTA. Sunt foarte curios unde era proiectul dumneavoastră început în 2013 dacă el s-ar fi numit Atletico sau FC Arad. Așadar domnule Meszar, sunteți o gravă eroare. Suporter Club UTA are tot dreptul să se implice în analiza activității dumneavoastră și a acestui proiect materializat în clubul care există azi, proiect în care are calitatea de membru fondator.

Ținând cont de toate cele de mai sus, ca simplu suporter, abonat la Tribuna I, Sectorul D, Rândul 10, Locul 6, fără să fiu membru al vreunei „brigăzi“, fără să fac parte din conducerea Suporter Club UTA, declar public că vă contest dreptul de a conduce (fie și „de facto“) clubul UTA, pentru că ați înșelat, ați asociat UTA cu mediul politic și ați comis abuz de încredere!

P.S. – Știu că postarea este foarte lungă. Însă poate că în acest fel se vor lămuri și cei care cred că în spatele contestărilor mele (și ale altora) nu există argumente. Dacă vreunul dintre aceștia a avut răbdare să citească până la capăt, e un început de dialog, chiar dacă argumentele mele nu i-au convins și rămânem pe poziții divergente. Nu de alta dar până acum toți cei care îmi contestau poziția critică răspundeau la aceste argumente cu „nu știu“, „n-am urmărit“, „nu cunosc“. Ei bine domnilor, haideți să începem să vorbim fiecare pe ceea ce știe, urmărește și cunoaște.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.