Fostul director interimar al Bibliotecii Județene, Cristina Duma, a încetat din viață

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

„Ne este greu să găsim cuvintele potrivite acum când aflăm că a plecat pentru totdeauna dintre noi, CRISTINA DUMA, un suflet drag, o ființă caldă, un profesionist desăvârșit, șef serviciu în cadrul Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad.

Iubind cartea și biblioteca cu tot sufletul, experiența sa profesională și-a pus amprenta asupra fiecărui cititor, fiind un om de aleasă prețuire, cu o înaltă valoare morală și dedicat meseriei de bibliotecar.

Un adevărat profesionist în știința biblioteconomiei, specialist în arta comunicării și semnând multiple volume în calitate de coautor, cu excelente competențe de lider, și-a bazat experiența practică prin formare profesională continuă, organizând și susținând lansări de carte, acțiuni și ateliere culturale, cursuri de IT pentru vârstnici, fiind formator în cadrul proiectelor Biblioteca Estivală, Biblionet, Biblioteca de Aplicații și multe altele. A deținut funcția de manager interimar al Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad, responsabilitate prin care a asigurat cadrul optim pentru buna funcționare a instituției.

Dincolo de activitatea sa profesională, Cristina Duma a fost o ființă dragă tuturor, veselă și cu zâmbetul mereu pe buze, care credea că dorul este „un amalgam care a animat mari iubiri, presărând tristeți și oftări prelungi, stârnind dorințe, disipând distanțe, născând, în același timp, idei, generând cuvinte în vârf de peniță…”

În aceste clipe de adâncă tristețe, colegii bibliotecari vor păstra întotdeauna în suflet amintirea unei prietene de nădejde, a bunătății, bucuriei de a trăi, a corectitudinii și loialității celei care a fost Cristina Duma.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Sincere condoleanţe familiei îndoliate!”, se arată într-un mesaj transmis de Biblioteca Județeană.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.