Florin Andrei conduce UTA – Sepsi. Ambele echipe sunt neînvinse cu el în prima ligă

Sport

Scris de Giuliano Junc

Duelul ardelean de mâine va fi condus de un arbitru din aceeași zonă geografic-culturală; este vorba despre Florin Andrei din Târgu Mureș, un adevărat talisman pentru ambele formații, în special în ceea ce privește meciurile de pe prima scenă a fotbalului românesc, deoarece nici UTA și nici Sepsi nu au pierdut cu el la centru vreun meci din Liga 1 sau Superliga.

Mureșeanul are 37 de ani și conduce meciuri de prima ligă din anul 2018. În acest sezon are arbitrate 8 meciuri din Superliga, printre care UTA – Poli Iași 1-0 din turul campionatului, meci în care a arătat nu mai puțin de 8 cartonașe galbene, dintre care 3 arădenilor și 5 oaspeților, două dintre ultimele fiind văzute de același jucător (Samayoa), astfel transformându-se în cartonaș roșu. De altfel, deși ardelean, Florin Andrei pare destul de „degrabă vărsătoriu de sânge“ când vine vorba de cartonașe galbene, având un singur meci în care a arătat mai puțin de 3. În ceea ce privește eliminările e însă mai temperat, în afară de cea amintită, mai scoțând cartonașul roșu o singură dată într-un U. Cluj – Petrolul, când l-a eliminat direct pe Vali Gheorghe. De asemenea, tot în acest sezon a mai arbitrat și un meci din prima ligă saudită în care la fel, a acordat trei galbene dar a plusat și cu două cartonașe roșii acordate direct.

În afara meciului din tur, Florin Andrei a mai condus-o pe UTA la centru de 13 ori. Au fost în total 6 victorii, 4 remize și 4 înfrângeri dar toate eșecurile au fost înregistrate în Liga 2. În schimb pe prima scenă a fotbalului românesc, cu Andrei la centru UTA a câștigat trei meciuri și a terminat unul singur la egalitate. Sepsi pe de altă parte a fost arbitrată de mureșean doar în prima ligă și are același bilanț ca al UTA-ei: 3 victorii și un rezultat de egalitate. Ultima dată cu el la centru, Sepsi a remizat în Giulești (0-0) în play-off-ul campionatului trecut.

Iată compomența competă a brigăzii și a echipei de observatori de la acest meci:

Arbitru central: Florin Andrei (Târgu Mureș)
Asistent 1: Alexandru Cerei (Cluj)
Asistent 2: Mihăiță Necula (București)
Oficial 4: Marius Omuț (Satu Mare)
Arbitru VAR: Sorin Costreie (Voluntari)
Asistent VAR: Tunyogi Ferencz (Zalău)
Observator arbitraj (FRF): Nicolae Grigorescu (Timișoara)
Observator organizare joc (LPF): Octavian Goga (Brașov)

Partida UTA – Sepsi OSK are loc sâmbătă 27 ianuarie, începând cu ora 14:00

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.