Ziua Internațională a Muzicii se sărbătorește în fiecare an pe data de 1 octombrie. Această zi fost instituită în 1975 la propunerea celebrului violonist și dirijor Yehudi Menuhin, care conducea atunci Consiliul Internațional al Muzicii (International Music Council) din cadrul UNESCO. Scopul acestei zile este promovarea diversității muzicale, a păcii și a prieteniei între diferitele popoare și culturi ale lumii. De Ziua Internațională a Muzicii debutează și stagiunea 2026-2027 a Filarmonicii Arad.
Muzica este văzută ca un limbaj universal care aduce bucurie, liniște și conexiune între oameni. În ultimii ani Filarmonica Arad a atras tot mai mulți spectatori, majoritatea simțind nevoia de liniște și detașare de tumultul cotidian. De menționat că toate biletele la concertul de debut la stagiunii 2026-2027 cu La Traviata de Giuseppe Verdi, au fost vândute.
Despre noua stagiune a Filarmonicii Arad am stat de vorbă cu domnul Laurențiu Muntean managerul acestei instituții.
“Am venit la conducerea Filarmonicii Arad, în 2023, dar era la mijlocul stagiunii și programul era deja făcut. Deci, fără să punem la socoteală această jumătate de stagiune, sunt deja de trei stagiuni ca manager al Filarmonicii Arad. În acest timp am o observat o creștere permanentă a numărului de spectatori care vin la concertele noastre, iar acest lucru ne bucură”, a declarat Laurențiu Muntean, managerul Filarmonicii Arad, pentru Arad Obiectiv. “Nu am avut o rețetă magică pentru acest lucru, dar ne-am străduit ca toate spectacolele, concertele să fie de calitate. Asta înseamnă că am adus aici cei mai buni soliști și dirijori pe care noi ne-am permis cu bugetele noastre. Sigur că există dirijori și soliști mult mai buni, dar având în vedere de ce fonduri dispunem, am încercat să aduce tot ce avem noi mai bun pe piață. Deci, acesta ar fi unul din motivele creșterii numărului de spectatori. Un alt factor important, am fost foarte atenți la diversitatea concertelor. Am încercat să nu facem exces, ca muzică, în nici o parte”.
Oferim o varietate mai mare de genuri muzicale
“Am încercat să oferim și muzică clasică, dar și baroc, și muzică simfonică, dar și muzică de dans, nu am uitat nici muzica romantică. Am avut și muzică de film, dar și de divertisment. Mai am avut în vedere și o a treia strategie, poate cea mai importantă. Am fost foarte activi în ce privește prezența on-line. Am postat poze de calitate, filmulețe de calitate, foarte multe povești, astfel pagina noastră de internet a crescut foarte mult. În privința abonamentelor pentru noua stagiune, sunt epuizate, dar aici este o discuție mai sensibilă. Să vă explic. Am limitat numărul de abonamente la 108 și nu vrem să facem mai multe pentru că nu avem un sistem eficient de confirmare a ocupării acestor locuri de către abonați. Astfel, abonatul are un loc, a lui tot timpul, și dacă el nu reușește din varii motive să vină la spectacol, acel loc rămâne neocupat, chiar dacă mai sunt cereri de bilete”.
„Deci dacă am vinde 200 de abonamente, am putea vinde atâtea sau chiar mai multe, și jumătate dintre abonați nu pot veni din diferite motive, aceste locuri ar rămâne neocupate și nici nu le putem vinde. Astfel riscăm să avem o mare parte din sală goală. Acum vrem să facem un website nou cu sistem de gestionare a locurilor. Cu alte cuvinte, un abonat dacă nu-și confirmă locul cu 48 de ore înainte de spectacol, acel loc poate fi vândut. Dar, momentan acest sistem este în lucru. Știu că sunt câțiva abonați supărați, dar facem acest lucru pentru ca să nu avem concerte cu sala pe jumătate goală“.
Noua stagiune debutează de Ziua Internațională a Muzicii
“Este doar o coincidență că stagiunea 2026-2027 a Filarmonicii Arad debutează de Ziua Internațională a Muzicii. Cu toate acestea, debutul aceste stagiuni va fi inedit, dar nu o premieră. S-a mai întâmplat acest lucru în urmă cu șapte ani și tot cu La Traviata lui Verdi. Astfel orchestra va sta jos, am scos primele rânduri de scaune, iar pe scenă va avea loc un mic joc scenic. În privința concertelor avem totul confirmat, în afară de două concerte care sunt în discuții. Deci, avem totul confirmat până în ianuarie 2027. Nu vor lipsi concertul de Ziua Națională, de Crăciun sau de Anul nou, dar nici muzica marilor compozitori al lumii”.
„În partea a doua a stagiunii pregătim și două surprize. Pentru că va fi an Beethoven, vom oferi meloamnilor arădeni Simfonia a IX-a de Beethoven împreună cu Filarmonica din Timișoara. Vor fi din nou cele două Orchestre și Coruri împreună, dar pentru Simfonia a IX-a. va fi iarăși un moment unic, cele două coruri vor fi pe balcoanele laterale. Vom mai avea și două concrete în colaborare cu artiști arădeni de muzică pop. Va fi o surpriză, iar unul dintre concrete va fi o premieră, se va face pentru prima dată la Arad. În final vreau să specific un lucru care va bucura melomanii din Arad. Biletele pentru stagiunea 2026-2027 a Filarmonicii Arad nu se vor scumpi, chiar dacă suntem printre cei mai ieftini privind oferta culturală din România. Sper ca spectatorii, melomanii arădeni să profite de faptul că putem oferi evenimente culturale de calitate la un preț mic“, a încheiat Laurențiu Muntean, managerul Filarmonicii Arad.
În contextul celor de mai sus, muzica simfonică la care vă invităm la Palatul Cultural Arad, poate avea semnificații profunde și variate, în funcție de starea, experiența și deschiderea celui care o ascultă. Poate fi:
- O călătorie emoțională intensă. Printre marea varietate de instrumente — de la delicatețea viorilor la forța alămurilor și a percuției — o simfonie poate evoca o paletă completă de trăiri: de la extaz și speranță, până la melancolie, tensiune sau izbăvire.
- O formă de refugiu și meditație. Pentru mulți ascultători, complexitatea sonoră creează un spațiu de deconectare de la agitația cotidiană. Ascultarea activă oferă o pauză mentală și un spațiu de introspecție.
- O experiență narativă fără cuvinte. Chiar și în lipsa unui text sau a unui program explicit, muzica simfonică spune o poveste. Fiecare instrumentist devine un personaj, iar temele muzicale care se dezvoltă și interacționează creează un fir narativ lăsat la latitudinea imaginației ascultătorului.
- Stimularea intelectuală. Descifrarea structurii muzicale (cum reapar și se transformă temele), recunoașterea dialogului dintre secțiunile orchestrei și aprecierea măiestriei compoziționale oferă o satisfacție intelectuală deosebită.
- Conectare umană și colectivă. Într-o sală de concert, ascultarea muzicii simfonice devine o experiență comună, în care sute de oameni trăiesc simultan aceleași vibrații și emoții alături de zecile de muzicieni de pe scenă.
Prețul biletelor la Filarmonica Arad
Filarmonica Arad vă pune la dispoziție bilete diferențiate, în funcție de categoriile de vârstă și de preferința pentru locul ocupat. Biletele la concertele și spectacolele Filarmonicii Arad se pot achiziționa oricând, online de pe site-ul www.bilete.ro și în timpul programului casieriei la Casieria Filarmonicii. De menționat că prețul biletelor la toate categoriile sunt la același nivel cu cele de anul trecut.
Preț categorii bilete: bilete cu preț întreg:
- Categoria I: 50 lei – balcon central;
- Categoria II: 40 lei – în sală Rândul 1 – Rândul 9;
- Categoria III: 30 lei – în sală R10 – R18, balcon stânga R1; balcon dreapta R1;
- categoria IV: 25 lei – balcon stânga R2 și R3 / balcon dreapta R2 și R3 / în sală R19 – R22.
Bilete cu preț redus puse la dispoziție de Filarmonica Arad:
Pentru pensionari și studenți până la 26 ani – forma de învățământ ”IF” (învățământ cu frecvență):
- Categoria I: 25 lei – balcon central;
- Categoria II: 20 lei – în sală R1 – R9;
- Categoria III: 15 lei – în sală R10 – R18; balcon stânga R1; balcon dreapta R1;
- Categoria IV: 13 lei – balcon stânga R2 și R3; balcon dreapta R2 și R3; în sală R19 – R22.
Pentru elevi:
- 10 lei pentru biletele de acces la concertele Filarmonicii Arad, indiferent de amplasarea în sală a locurilor pentru care se achiziționează biletul.
Biletele cu prețuri reduse, precum și gratuitățile se vor obține doar de la casieria Filarmonicii Arad. Pentru achiziționarea biletelor cu prețuri reduse, elevii și studenții vor prezenta carnetul de elev/student, vizat la zi de unitatea de învățământ, iar pensionarii vor prezenta cuponul de pensie. Pentru obținerea gratuităților și reducerilor prevăzute pentru persoanele cu handicap, va fi prezentat un document, care atestă gradul de handicap.
