Luni, 15 septembrie 2025 a avut loc la Sala Palatului Cultural din Arad un concert din cadrul seriei “Festivalului Internațional George Enescu”, desfășurat în țară. A fost un eveniment cultural extraordinar, „Klimt Meets Bösendorfer – Ver Sacrum by Alexandra Silocea.
“Festivalul Internațional George Enescu” este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, un proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii. Această seară de recital a fost parte a seriei inițiată sub titlul „Festivalul Enescu în țară”, iar prin tematica aleasă, a propus o călătorie senzorială prin muzică, literatură și artă vizuală.
ALEXANDRA SILOCEA pian (concept, idee, artist Bösendorfer); PATRICIA NOLZ mezzosoprană; și LAËTITIA EÏDO actriță, narator au fost cei care au încântat publicul prezent. În program au fost:
- Lucrări pentru pian de Martin Romberg, Claude Debussy, Fazil Say ș.a.;
- Lieduri de Franz Schubert și Robert Schumann;
- Interludii poetice, cu versuri de James Joyce, Alfred Edward Housman, Khalil Gibran ș.a.
Recitalul a fost interpretat pe un pian BÖSENDORFER Ver Sacrum 214VC „Secession”- ediție limitată, aflat pentru prima oară în România. Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Bösendorfer, Yamaha Europe și Forumului Cultural Austriac. Filarmonica Arad, în parteneriat cu Artexim, organizatorul Festivalului Internațional George Enescu, au facilitat acest concert de la Arad.
„Klimt Meets Bösendorfer – Ver Sacrum (Primăvara Sacră)” este un concept creat de pianista de renume internațional, artista Bösendorfer, Alexandra Silocea. Acest eveniment unic reunește lucrări solo pentru pian, liedurile preferate ale lui Gustav Klimt, recitaluri poetice evocatoare și măiestria unui pian Bösendorfer de colecție, ediție limitată, care sosește pentru prima dată în România. Inspirat de simbolismul bogat al primăverii în toate formele sale, spectacolul cu o durată de o oră fără pauză invită publicul într-o călătorie senzorială prin muzică, literatură și artă vizuală.
Programul a inclus câteva dintre liedurile preferate ale lui Klimt, compuse de Schubert, precum Teiul (Der Lindenbaum) și Serenadă (Ständchen), interpretate de mezzosoprana Patricia Nolz. Repertoriul pentru pian solo a cuprins lucrări de Leoš Janáček, Claude Debussy, Franz Liszt etc., precum și compoziții contemporane semnate de Fazıl Say și Martin Romberg. Experiența este completată de interludii poetice, cu versuri de James Joyce, Alfred Edward Housman, Robert Frost, Kahlil Gibran și alții, creând un dialog fluid între sunet, cuvânt și viziune artistică.
Muzica liedurilor lui Franz Schubert și Robert Schumann două dintre cele mai înalte culmi ale romantismului german, aduce o viziune proprie fiecăruia asupra relației dintre poezie și muzică. Dacă Schubert este adesea considerat părintele liedului romantic, Schumann este văzut ca un continuator și rafinator, care aprofundează legătura psihologică dintre text și expresia muzicală.
La Franz Schubert (1797–1828), liedul divin este un univers poetic în miniatură. El a compus peste 600 de lieduri, surprinzând nu doar emoțiile individuale, ci și peisaje interioare vaste. Muzica sa este caracterizată prin claritatea liniei melodice și prin simplitatea aparentă a acompaniamentului, care însă are un rol esențial. Pianul la Schubert nu este un simplu suport armonic, ci un partener al vocii, capabil să sugereze imagini sonore: murmurul apei în “Die Forelle”, galopul neînfrânat din “Erlkönig” sau liniștea nocturnă în “Nacht und Träume”.
Un aspect definitoriu la Schubert este melodia amplă și cantabilă, care urmărește fidel inflexiunile textului, dar păstrează o frumusețe pur muzicală. El îmbină în mod unic sensibilitatea lirică cu expresivitatea dramatică, reușind să redea atât intimitatea iubirii, cât și dramatismul destinului. În ciclul “Die schöne Müllerin” și “Winterreise”, Schubert atinge un echilibru între narațiune și profunzimea emoțională, fiecare lied o scenă a unei drame interioare. Deși tonalitatea sa generală este o luminoasă, chiar pastorală, în multe lucrări apare o melancolie subtilă, o presimțire a efemerității vieții.
Robert Schumann (1810–1856) continuă tradiția lui Schubert, dar aduce psihologic o dimensiune nouă: intensitatea ciclului și accentul pe unitatea ciclului. Celebrele sale cicluri de lieduri, precum “Dichterliebe” sau “Frauenliebe und -leben”, sunt construite cu o rigoare dramatică mai pronunțată decât la Schubert, aproape ca niște mici opere în timp. Aici, vocea și pianul se împletesc într-o textură expresivă densă: acompaniamentul este adesea polifonic, încărcat de sugestii emoționale, anticipând sau comentând ceea ce vocea exprimă.
Schumann are o predilecție pentru fragmentele poetice, pentru sugestia incompletă , muzica care are uneori accent de visare, alteori de neliniște. În “Dichterliebe”, de exemplu, pianul nu doar acompaniază, ci preia povestea: finalul ciclului se încheie cu un lung postludiu pianistic, în care textul pare să continue în tăcerea muzicii. Melodiile lui Schumann sunt mai fragmentate, mai flexibile decât ale lui Schubert, reflectând schimbările bruște ale stărilor afective.
Dacă Schubert este „pictorul” emoțiilor prin linii clare și melodii luminoase, Schumann este „psihologul” interiorității, dând voce contradicțiilor și subtilităților sufletului romantic. Schubert transmite impresia de naturalețe și spontaneitate, Schumann – de reflecție și intensitate intelectuală.
În ansamblu, liedurile lor ilustrează două fețe ale romantismului: Schubert, cu universul său poetic vast, apropiat de natură și de lirismul pur, și Schumann, cu introspecția sa intensă, orientată spre dramele interioare și spre relația profundă dintre poezie și muzică. Împreună, ei au transformat liedul dintr-o formă modestă într-un gen central al romantismului, unde vocea și pianul devin oglinda cea mai fidelă a sensibilității umane.
Pentru aceste reprezentații speciale, celebrul producător austriac de piane Bösendorfer, în colaborare cu Yamaha Europe, oferă un instrument excepțional, ediție limitată, care va fi prezentat pentru prima dată în România. Potrivit site-ului Filarmonicii Arad, Designul aduce în prim-plan simbolul emblematic Secession – frunza de laur – preluat într-o formă ornamentală de pe fațadă și transpus în aur de 23 de carate pe fundalul negru clasic din interiorul capacului, creând un efect radiant. Rama de fontă continuă această strălucire printr-un strat de placare cu aur de 23 de carate.
Atât interiorul ramei cât și placa de rezonanță sunt decorate în verdele delicat al frunzelor de laur, inspirat de cupola “Clădirii Secesiunii” și poartă motto-ul „Ver Sacrum”, gravat literă cu literă și aurit, pe pupitrul de partituri, alături de alte elemente arhitecturale ale fațadei. Picioarele pianului sunt și ele decorate cu detalii inspirate din clădirea Secession. Linii aurite manual încadrează marginea capacului și conturul pianului.
Pianul de concert „Secession Grand Piano 214VC Vienna Concert” îmbină tehnologia, designul și măiestria artizanală într-un sincretism artistic total.
