Acest început de săptămână a marcat sfârșitul vacanței pentru jucătoarele de la FCC UAV Arad, care s-au reunit sub comanda noii antrenoare, Tatiana Gallova. Ca de obicei sunt destul de multe modificări în lot. După ce o perioadă lungă de timp a stat în expectativă, anunțând doar transferul tinerei jucătoare Daria Toma, clubul arădean a perfectat în ultimele zile mai multe transferuri menite să întărească echipa; este vorba despre americancele Taisheka Porchia și Juliunn Redmond plus jucătoarea italiancă Meriem Nasraoui. De asemenea, au continuat și prelungirile de contracte cu vechile jucătoare din lot. Mihalea Panait a ales să spună „da“ ofertei de a rămâne în continuare la Arad, lucru pe care anterior l-au mai făcut și Andreea Mititelu, Bianca Fota, Alexia Dobă și Anamaria Ciotir.
Și probabil că noutățile vor mai continua să apară în lot pe parcursul săptămânilor viitoare până la startul noului sezon. Acesta este programat pentru echipa arădeană pe 24 septembrie, când la Arad va avea loc prima manșă a play-off-ului Cupei României, în care FCC UAV Arad va înfrunta pe Agronomia București. Returul este fixat pentru 1 octombrie la București, iar trei zile mai târziu, pe 4 octombrie, galben-albastrele vor primi vizita Sportului Studențesc în prima etapă a noului campionat.
Clubul arădean a și pus în vânzare abonamentele pentru noul sezon. Deocamdată acestea pot fi achiziționate doar online, de pe platforma blt.ro și au aceleași prețuri ca și în sezonul trecut:
500 lei – Tribuna VIP
250 lei – adulți – restul sălii
150 lei – copii (3-14 ani) – restul sălii
Abonamentele sunt valabile atât pentru meciurile din campionat (sezon regulat + play-off) cât și pentru cele din Cupa României.
Reamintim că din cauza bugetului restrâns, dar mai ales din cauza condițiilor improprii ale Sălii Polivalente, FCC UAV Arad nu s-a înscris în acest an în cupele europene, deși clasarea pe locul 3 la finalul stagiunii trecute i-ar fi dat dreptul la acest lucru.