🏀 FCC UAV Arad s-a calificat în finala Cupei României!

Distribuie articolul

Micuța dar cocheta sală de sport din Sighetul Marmației a fost neîncăpătoare astăzi pentru sutele de tineri elevi și nu numai, dornici să asiste la semifinalele Cupei României la baschet feminin. Într-o atmosferă entuziastă creată grației ideii excelente a organizatorilor de a implica 4 unități de învățământ în susținerea echipelor participante, Rapid și FCC UAV Arad au reușit să obțină biletele pentru marea finală de mâine.

În primul meci al zilei, Rapid și-a confirmat sezonul excelent și a reușit să învingă deținătoarea trofeului, Sepsi Sic Sfântu Gheorghe, cu un scor care ne scutește de orice comentarii, 95-69.

Al doilea meci al zilei, cel dintre CSM Târgoviște – FCC UAV Arad a fost mai echilibrat (53-65 scor final), însă în același timp a avut o echipă care s-a aflat aproape în permanență la conducerea ostilităților și care în cele din urmă a reușit, meritat, să își adjudece și victoria. Elevele Tatianei Gallova au avut ceva probleme majore doar în primul sfert, însă au reușit să revină de la -8 (12-4) și să preia conducerea. CSM Târgoviște a mai egalat o singură dată la 15, după care echipa arădeană a preluat definitiv conducerea meciului, pe care a menținut-o până la final. E adevărat însă că pe tot parcursul meciului, echipa din Târgoviște a reușit să se mențină în coasta adversarei, diferențele alternând între un minim de +3 și un maxim de +11. Abia în minutele de final, FCC UAV Arad a reușit să stabilească o diferență de +12 puncte pe tabelă, cu care s-a și încheiat meciul.

Trebuie spus că partida nu a fost foarte spectaculoasă, cele două echipe evoluând crispat și cu multe greșeli. Fetele Tatianei Gallova au părut însă totuși mai concentrate, mai stăpâne pe ele și mai eficiente în momentele psihologice ale meciului. Spre deosebire de alte meciuri, astăzi nu am mai asistat la un monolog american, căci chiar dacă Porchia și Redmond au terminat ca de obicei meciul cu cele mai multe puncte, per ansamblu diferența s-a făcut la jocul de echipă și la spiritul de luptă al Aradului.

Taisheka Porchia a bifat din nou un double-dobule (17 puncte și 11 recuperări), fiind urmată în ierarhia marcatoarelor echipei de Redmond (11 puncte, la care a mai adăugat 4 recuperări și 5 pase decisive) și Mititelu (10 puncte). Un meci consistent a făcut de asemenea și Eva Rupnik (8 puncte, 5 recuperări, 5 pase decisive). De cealaltă parte Irimia și Nan cu câte 10 puncte au fost principalele marcatoare ale echipei din Târgoviște, Nan reușind 3 coșuri de 3 puncte. Turner a fost aproape de un dobule-double cu 9 puncte și 10 recuperări. În schimb fostul idol al Aradului de acum câteva sezoane, Andreona Keys, a fost departe de forma arătată în sezonul 2021-2022 și a trebuit să se mulțumească cu 8 puncte, o recuperare și 2 pase decisive.

Marea finală dintre Rapid și FCC UAV Arad se joacă mâine de la ora 14:30 și va putea fi urmărită, la fel ca și meciurile de astăzi, în transmisia directă a posturilor Digi Sport 3 și Prima Sport 4.

CSM Târgoviște – FCC UAV Arad 53-65 (15-20, 15-15, 11-15, 12-15)
Târgoviște: Nan 10 (3×3), Irimia 10 (1×3), Voica-Nagy 9 (2×3), Turner 9, Keys 8, Radulovic 7 (1×3). Au mai jucat: Manea, Nițescu, Păușan. Pe bancă: Tiris. Antrenor: Cătălin Tănase
Arad: Porchia 17, Redmond 11 (3×3), Mititelu 10 (2×3), Rupnik 8 (2×3), Pasic 7 (1×3), Fota 5 (1×3), Tyutyundzhieva 3. Au mai jucat: Dobă, Lazic. Pe bancă: Toma. Antrenor: Tatiana Gallova
Arbitri: L. Bukaresti, M. Bănică, A. Marchiș.

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți