Prima victorie a UTA-ei în noul sezon de Superliga a adus şi două nominalizări în echipa etapei, întocmită de către Liga Profesionistă de Fotbal; este vorba despre slovacul Andrej Fabry şi despre portughezul Diogo Rodrigues, ultimul aflat chiar la primul joc în tricoul Bătrânei Doamne. Cei doi şi-au pus decisiv amprenta asupra unicului gol al meciului, marcat în minutul 8. Atunci, fundaşul dreapta a iniţiat o acţiune periculoasă în flancul drept, a pasat în interior iar de la marginea careului Fabry a trimis în plasă cu ajutorul unei devieri. Slovacul e la primul gol marcat pentru UTA, asta după ce în meciul cu CFR şi-a trecut în cont o pasă decisivă.
Echipa etapei a 4-a are următoarea componenţă: Popescu (Univ. Craiova) – Rodrigues (UTA), Dawa (FCSB), Henriques (FCU 1948), Ţicu (Petrolul) – Fabry (UTA), Silva (Petrolul), Bauza (FCU 1948) – Grozav (Petrolul), Compagno (FCSB), Andrei (Voluntari). Antrenor: Elias Charalambous (FCSB)
Configuraţia acestei formule reflectă în mare cele mai importante rezultate ale etapei încheiate aseară, una în care în afara primului succes înregistrat de Mircea Rednic, am mai consemnat câteva rezultate interensante: Petrolul a produs campioanei Farul al doilea eşec la rând, FCSB a câştigat derby-ul cu CFR jucat în Ghencea iar Voluntariul l-a băgat pe Bergodi în gura fanilor rapidişti. De remarcat de asemenea şi pasul greşit făcut de Sepsi pe propriul teren în faţa Oţelului dar şi primul punct câştigat de Dinamo în campionat, în deplasare contra Universităţii Cluj. Iată rezultatele complete ale etapei şi clasamentul la zi:
- UTA – Politehnica Iaşi 1-0
- Universitatea Craiova – Hermannstadt 1-0
- FC Botoşani – FCU 1948 0-1
- Universitatea Cluj – Dinamo 1-1
- Petrolul Ploieşti – Farul Constanţa 3-2
- FCSB – CFR Cluj 1-0
- Sepsi OSK – Oţelul Galaţi 1-1
- FC Voluntari – Rapid 2-1