luni, 1 iulie, 2024

Euro 2024: Sita grupelor a cernut. 8 echipe sunt în drum spre casă, Croația cea mai sonoră victimă. Programul optimilor

Distribuie articolul

Ultima etapă a fazei grupelor de la Euro a fost încărcată de dramatism, mai mult de jumătate dintre echipe evoluând în ultimele zile cu sabia eliminării deasupra capului. Deloc surprinzător în aceste condiții, am avut parte de 7 remize din 12 meciuri, dintre care 3 partide încheiate fără gol (asta după ce în primele două etape se înregistrare o singur meci de 0-0).

În Grupa A, dominată destul de autoritar de Germania era să asistăm la o mică surpriză, cu elvețienii furându-le primul loc gazdelor. Nemții și-au adus însă aminte de veche vorbă cu autocarul și au egalat pe final de meci. În aceeași grupă Scoția și Ungaria au oferit un meci dramatic, maghiarii reușind să învingă la ultima fază a meciului, dar golul nu a făcut decât să le întrețină iluziile timp de câteva zile. Cu doar 3 puncte adunate și cu un golaveraj slab, Szoboszlai & co. au plecat acasă.

În Grupa B, Spania și-a onorat cartea de vizită (spre deosebire de ultimul Mondial) și a câștigat și cel de-al treilea meci, împotriva Albaniei, fiind singura echipă care a terminat faza grupelor cu maximum de puncte. În celălaltă partidă, Croația – Italia, am avut parte de una dintre cele mai frumoase și mai dramatice încleștări de la acest turneu. Croația a marcat prima dar, la fel ca Ungaria în ziua precedentă, Italia a revenit și a marcat golul calificării în ultimul minut. Fosta vicecampioană mondială din 2018, Croația, părăsește și ea prematur competiția.

Grupa C a fost câștigată aproape târâș de o națională a Angliei care își adoarme la propriu suporterii. Echipa lui Gareth Southgate a asasinat noțiunea de fotbal (și) în remiza albă cu Slovenia. Tot o remiză albă s-a înregistrat și în celălalt meci al grupei, Danemarca – Serbia, un meci pe care sârbii erau obligați să-l câștige, dar pe l-au abordat extrem de fricos, fiind mai aproape de înfrângere decât de victorie. Danezii de pe poziția secundă și Slovenia de pe locul 3, însoțesc Anglia în optimi.

În aceeași zi (marți) s-au jucat și meciurile Grupei D. Franța a dezamăgit din nou, reușind doar 1-1 cu Polonia, singura echipă eliminată înaintea ultimei etape. În schimba Austria și Țările de Jos au oferit unul dintre cele mai frumoase meciuri de la Euro. Băieții din țara lui Mozart au confirmat impresia excelentă lăsată în primele două meciuri și s-au impus cu 3-2, câștigând grupa în fața Franței și a Țărilor de Jos.

Ajungem în sfârșit și la cea mai echilibrată grupă, Grupa E, cea a României. Tricolorii și slovacii au bifat, așa cum știm, remiza care le califica împreună, dar meciul nu a fost nici pe departe atât de „amical“ cum prevedeau amatorii de teorii ale conspirației. În celălalt meci, Belgiei i-a trecut glonțul pe la ureche în remiza albă reușită în fața Ucrainei, asta pentru că ucrainienii au ratat câteva ocazii imense. Una dintre ele transformată și am fi asistat la o mare surpriză: eliminarea „diavolilor roșii“. Așa însă, dintr-o grupă în care toate echipele au acumulat 4 puncte, Ucraina a tras paiul scurt.

Ultimele meciuri s-au jucat aseară târziu în Grupa F: Georgia a produs marea surpriză învingând o Portugalie deja calificată, în care doar Cristiano Ronaldo a părut că vrea ceva cu adevărat de la acel meci. Dar asta nu micșorează meritele georgienilor care, la prima participare din istorie la un turneu final, s-au bătut ca niște lei în toate meciurile și au obținut calificarea. A treia echipă calificată (de fapt a doua dacă e să ținem cont de clasament) este Turcia, care a învins cu 2-1 Cehia într-un meci în care Istvan Kovacs a arătat nu mai puțin de 19 cartonașe galbene și 2 roșii!

Așadar sâmbătă încep optimile, al cărui cap de afiș este confruntarea Franța – Belgia. Italia – Elveția și Germania – Danemarca reprezintă și ele partide cu grad crescut de interes. În ceea ce ne privește, evident toată lumea știe deja că România va înfrunta Țările de Jos. Iată programul complet al optimilor:

Sâmbătă 29 iunie, ora 19:00 / Berlin: Elveția – Italia
Sâmbătă 29 iunie, ora 22:00 / Dortmund: Germania – Danemarca
Duminică 30 iunie, ora 19:00 / Gelsenkirchen: Anglia – Slovacia
Duminică 30 iunie, ora 22:00 / Köln: Spania – Georgia
Luni 01 iulie, ora 19:00 / Düsseldorf: Franța – Belgia
Luni 01 iulie, ora 22:00 / Frankfurt: Portugalia – Slovenia
Marți 02 iulie, ora 19:00 / München: România – Țările de Jos
Marți 02 iulie, ora 22:00 / Leipzig: Austria – Turcia

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți