Joi 5 februarie, 2026, pe scena Palatului Cultural din Arad spectatorii au avut întâlnire cu ritmurile hispano-americane, un univers sonor vibrant, născut din întâlnirea a trei lumi: tradițiile indigene, moștenirea africană și influențele europene. Această muzică respiră ritm, culoare și emoție, trecând cu naturalețe de la exuberanță explozivă la melancolie profundă. Este o muzică în care dansul și povestea sunt inseparabile, este plină de dor, pasiune și nostalgie care face corpul să se miște chiar și atunci când sufletul e pe gânduri.
Muzica latino-americană nu este doar sunet, ci identitate: o formă de rezistență culturală și de bucurie afirmată în ciuda greutăților. Este muzica soarelui și a nopților calde, a piețelor pline de viață și a momentelor de introspecție. Ascultată atent, ea te prinde într-un ritm interior și te poartă, fără pașaport, printr-un continent al emoțiilor intense.
Dirijorul Filarmonicii din Arad, Ramiro Arista; dirijorul Corului Academic, Robert Daniel Rădoiaș; și soliști Eusebiu Huțan – tenor (solist al Operei Naționale Române din Cluj Napoca) și David Buzgău – bariton au prezentat joi 5 februarie pe scena Palatului Cultural Arad câteva nestemate din muzica latino-americană în concertul “Espiritualidad latina – Spiritualitate latină”. În program au fost, printre altele:
- Saúl Cosentino: Tango barroco / Suite atipica,
- Ariel Ramírez: Misa Criolla,
- Cântece și dansuri latino-americane: Danzón No. 2, Tico tico no fuba, Despacito, Yo me llamo cumbia și El Cumbanchero.
Potrivit site-ului Filarmonicii Arad, Ramiro Arista este „pasionat și energic” și „în stare să dea viață muzicii”, fiind unul dintre cei mai semnificativi dirijori ai generației sale. El a colaborat cu peste 70 de orchestre în 15 țări și pe 3 continente. În mod obișnuit, concertele sale sunt sold-out, în principal nivel repertoriului și muzical de înaltă calitate. La fel s-a întâmplat și la acest concert, toate biletele au fost vândute.
Sensibilitatea lui Ramiro Arista depășește limitele muzicii, este un artist preocupat de umanitate, societate și problemele ei economice, culturale și educative. Ramiro Arista este singurul în stare să combine tradițiile europene, folclorul balcanic și ritmurile latino, ceea ce face din concertele sale un spectacol de neuitat.
În seara de 5 februarie melomanii arădeni s-au bucura de „Misa Criolla”, cea mai populară dintre partiturile sacre ale Argentinei, adusă acum pentru prima dată în versiunea ei coral-orchestrală, de un recurs la formele barocului, genial reinterpretate în tangouri și valsuri de Saúl Cosentino, dar și de câteva lucrări simbol ale spațiilor culturale alese de muzician pentru noua sa călătorie de început de an: Mexic (Arturo Márquez, Danzón № 2), Brazilia (Zequinha de Abreu, Tico tico no fuba), Puerto Rico/Panama (Luis Fonsi, Despacito și Rafael Hernández, El cumbanchero), Columbia (Mario Gareña, Yo me llamo cumbia).
“Misa Criolla” de Ariel Ramírez. Este una dintre cele mai emoționante sinteze dintre muzica sacră și spiritul popular latino-american, o lucrare care transformă liturghia catolică într-o experiență profundă umană, pământeană și vie. Compusă în 1964, în limba spaniolă, această misă nu se înalță prin solemnitate distantă, ci prin căldură, ritm și autenticitate.
Ramírez îmbracă structura tradițională a misei (Kyrie, Gloria, Credo, Sanctus, Agnus Dei) în forme muzicale inspirate din folclorul argentinian și andin. Ritmuri precum chacarera, carnavalito sau vidala dau fiecărei părți o identitate clară, înrădăcinată în peisajele, comunitățile și respirația Americii Latine. Percuția tradițională — bombo legüero, charango, tobe — nu este decorativă, ci esențială: ea bate ca o inimă colectivă, aducând sacralul mai aproape de om.
Vocea solistului nu domină, ci dialoghează cu corul, creând impresia unei rugăciuni comunitare, nu a unui act individual. Gloria strălucește prin exuberanță și bucurie, în timp ce Credo are o forță declarativă, aproape ritualică. În contrast, Agnus Dei este reținut, meditativ, scăldat într-o melancolie blândă, ca o rugăciune spusă la apus.
Misa Criolla nu este doar o lucrare religioasă, ci o punte între credință și cultură, între cer și pământ. Ea afirmă că sacrul poate vorbi în limbajul poporului, cu ritmurile sale, cu bucuriile și durerile sale. Ascultată astăzi, lucrarea rămâne la fel de proaspătă și relevantă: o mărturie sonoră a demnității, speranței și frumuseții spiritului latino-american.
Misa Criolla pare să transmită în primul rând o stare de apartenență. Este ca și cum ai intra într-un spațiu deschis, scăldat în lumină caldă, unde credința nu e solemnă și distantă, ci respiră odată cu oamenii. Ritmurile populare dau senzația de pământ sub picioare, de stabilitate și de continuitate, iar vocea colectivă a corului creează o liniște activă, nu tăcută – o pace care vine din împreună-simțire. Emoția e profundă, dar senină: nu apasă, ci înalță. E muzica unei speranțe simple, spusă fără grandilocvență.
“Tango barroco / Suite atípica” de Saúl Cosentino. Este o lucrare fascinantă prin însăși ideea ei de sinteză stilistică, un experiment muzical curajos în care spiritul pasional al tango-ului se întâlnește cu rigoarea, arhitectura și ornamentica barocului european. Rezultatul nu este o simplă juxtapunere de stiluri, ci o țesătură sonoră coerentă, tensionată și expresivă, în care epoci și sensibilități aparent opuse ajung să dialogheze natural.
Cosentino pornește de la limbajul tango-ului argentinian: ritmuri marcate, pulsație constantă, accente sincopate și o expresivitate intensă, aproape viscerală. Aceste elemente sunt însă filtrate prin tehnici tipic baroce, imitații tematice, structura de tip suită și o clară organizare formală. Melodiile se împletesc asemenea vocilor dintr-o fugă, dar păstrează acel „aer urban”, ușor nostalgic, specific Buenos Aires-ului nocturn.
Titlul de Suite atípica sugerează deja o abatere de la convenții. Mișcările lucrării nu urmează strict tiparul dansurilor baroce clasice, ci creează o succesiune liberă de tablouri sonore, fiecare cu o identitate ritmică și afectivă distinctă. Unele secțiuni au un caracter incisiv, aproape dramatic, cu gesturi scurte și energice, în timp ce altele se deschid către lirism, melancolie și reflecție interioară
Tango barroco nu este un exercițiu academic, ci o muzică vie, teatrală, plină de nerv și ironie subtilă. Ea vorbește despre identitate, despre rădăcini și reinventare, demonstrând că tradiția nu este un muzeu, ci un spațiu deschis dialogului. În această lucrare, barocul dansează, iar tango-ul gândește — iar întâlnirea lor creează o experiență sonoră neașteptată, intensă și memorabilă.
În Tango barroco / Suite atípica ai impresia de dialog interior, de inteligență muzicală în alertă permanentă. Ascultarea e mai „verticală”: simți cum fiecare linie vrea să se afirme, cum ritmul pulsează nervos, iar expresia e mai tăioasă, uneori ironică, alte pasională. Dacă Misa Criolla te cuprinde, Tango barroco te ține în priză. E muzica orașului, a nopții, a contrastelor, unde emoția nu se liniștește, ci se negociază.
Puse una lângă alta, cele două lucrări creează un arc emoțional extrem de bogat. Împreună, ele dau senzația că muzica latino-americană poate vorbi atât limbajul sacrului colectiv, cât și pe cel al frământării individuale sofisticate. După ele rămâne o stare de căldură și luciditate în același timp, rară și memorabilă.
