Epurarea continuă: Dumitrașcu, ultimul pe lista celor care au rezistat doar 6 luni la UTA

Sport

Scris de Giuliano Junc

UTA a anunțat în această seară despărțirea de fundașul stânga Denis Dumitrașcu. Acesta era unul dintre cei 4 jucători (alături de Stroungis, Marku și Ofosu), anunțați de Mircea Rednic că nu mai au niciun viitor la echipa sa. Dacă Stroungis deja a plecat, Ofosu a fost ieri pe bancă și Rednic a dat de înțeles că ar mai putea avea șanse de a-și recâștiga un loc în lotul Bătrânei Doamne. Poate că în aceste condiții sperau și ceilalți doi însă iată că cel puțin în ceea ce-l privește pe fundașul stânga, nu a mai fost loc de întors.

Venit în vară de la retrogradata Chindia, Dumitrașcu își asumase postura de rezervă a lui Aly Abeid dar criza de efectiv în centrul liniei de mijloc, cu care s-a confruntat UTA în startul campionatului, i-a oferit jucătorului născut la Râmnicu Vâlcea șansa de a începe sezonul ca titular pe postul de mijlocaș central sau mijlocaș de bandă. După câteva meciuri însă au început să apară soluțiile mai bune pe acele posturi și încet încet din integralist, Dumitrașcu a devenit un obișnuit al băncii de rezerve. Antrenorul a repetat însă de mai multe ori că are nevoie de jucători care să pună presiune pe titulari și care atunci când au șansa de a juca, să demonstreze că merită să fie titulari. Șansa lui Dumitrașcu a (re)venit în partida de campionat cu Oțelul jucată la Sibiu doar că în acea partidă fundașul stânga a avut o evoluție catastrofală, greșind grav la 3 dintre cele 4 goluri primite de UTA. Din acel moment jucătorul a mai prins doar 53 de de minute în meciul de Cupa României cu FC Voluntari, în rest fiind rezervă sau chiar lăsat în afara lotului.

Denis Dumitrașcu își încheie așadar aventura la UTA cu 15 meciuri (13 în Superliga și 2 în Cupa României), dintre care 11 ca titular și 6 ca integralist. Se poate lăuda și cu două assist-uri în meciurile cu Hermannstadt și Politehnica Iași.

După plecarea lui Dumitrașcu, UTA rămâne cu banda stângă a apărării acoperită de Aly Abeid și Răzvan Trif. În ceea ce-l privește pe african nu se știe însă când, cum și dacă se va mai întoarce la UTA de la Cupa Africii. Însă Mircea Rednic i-a mai folosit în acea poziție pe aripa Claudiu Micovschi și pe fundașul dreapta Diogo Rodrigues, care de pe acest post a și reușit să marcheze în partida cu Sepsi. De asemenea și celălalt fundaș dreapta, Tiberiu Căpușă, poate evolua în acea poziție.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.