vineri, 4 octombrie, 2024

Echipa și galeria, gest emoționant pentru Căpitan

Distribuie articolul

Florin Iacob a lipsit ieri din poarta UTA-ei în meciul cu Universitatea Cluj, dintr-un motiv foarte trist din păcate. În dimineața meciului, mama sa, grav bolnavă de mai mult timp, a decedat. Acesta a fost și motivul pentru care echipa a intrat ieri pe teren purtând banderole negre pe braț.

În absența lui Iacob, locul său în poartă a fost luat de către Danylo Kucher iar atribuțiile de căpitan i-au revenit lui Alexandru Benga. Cu gândul la colegul lor aflat în suferință, amândoi s-au achitat foarte bine de sarcini: Kucher a închis poarta, având intervenții excelente la cele câteva mingi periculoase expediate de clujeni iar Benga prin organizare, atitudine și intervenții a făcut unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon, dirijându-și exemplar defensiva.

La finalul meciului, echipa s-a îndreptat împreună către sectorul unde se afla galeria UTA-ei și cu toții au scandat împreună numele lui Florin Iacob, dând naștere astfel unui moment de solidaritate foarte emoționant. Cu toții sperăm că îl vom vedea cât mai repede pe Florin în locul obișnuit iar fotbalul și susținerea suflării utiste să fie acel factor care să-i dea putere să treacă peste durerea lăsată în suflet de această pierdere.

Distribuie articolul

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți