joi, 10 octombrie, 2024

E oficial! Trei dintre fotbaliștii importanți ai UTA-ei au fost confirmați pozitiv cu COVID-19, iar alții au rezultate neconcludente

Distribuie articolul

Temerile lui Gyuszi Balint și ale staff-ului său s-au adeverit astăzi, când jucătorilor UTA-ei le-au venit rezultatele pentru testele de tip PCR pentru COVID-19. Ieri, la testele rapide, mai mulți fotbaliști au primit rezultate pozitive, însă erau șanse mari ca rezultatele la testele PCR, teste cu rezultate mai elocvente decât cele rapide, să iasă negative.

Nu s-a întâmplat acest lucru în cazul a trei jucători importanți. În primul rând vorbim despre portarul Florin Iacob, care s-a dovedit a fi unul dintre cei mai buni din Liga 1.

Un alt fotbalist depistat pozitiv este greco-albanezul Simo Roumpoulakou. Fundașul stânga este un fotbalist destul de important din lotul Bătrânei Doamne, însă cel mai probabil acel post ar fi fost oricum ocupat de către rusul Evgeniy Shlyakov.

Cel de-al treilea fotbalist depistat pozitiv este fundașul central Alexandru Benga, unul dintre cei mai importanți fotbaliști din lotul lui Balint. Totuși, pentru meciul luni acesta era suspendat, însă „pozitivarea” lui cu coronavirus îl va face să lipsească și la partida din 27 februarie, de pe terenul celor de la Gaz Metan Mediaș.

Evident, Iacob și Simo vor rata la rândul lor inclusiv partida de la Mediaș.

Și, din păcate, conducerea UTA-ei, stafful echipei, dar și suporterii vor sta cu sufletul la gură încă o zi, fiindcă s-ar putea ca și alți fotbaliști ai clublui să lipsească.

„Câteva rezultate au fost neconcludente, cei în cauză urmând să fie retestați mâine. Ca măsură de precauție, clubul a decis să întrerupă activitatea echipei până la aflarea rezultatelor noilor teste”, transmit reprezentanții Bătrânei Doamne.

 

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți