Douăzeci și doi de cetăţeni străini opriți din drumul ilegal către Spațiul Schengen

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat douăzeci și doi de cetăţeni din Pakistan și Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în automarfare sau pe jos.

*În data de 30.11.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un  cetăţean bulgar aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria.

Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, semințe de floarea soarelui pentru o societate din Austria.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, doi cetăţeni străini.

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan,  solicitanți de azil în România.

*Acțiuni asemănătoare au avut loc și la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, unde polițiștii de frontieră au efectuat controlul amănunțit pentru două automarfare conduse de șoferi români ce transportau profile metalice și componente auto pentru diferite societăți comerciale din Slovacia și Italia. În urma efectuării controlului, colegii noștri au descoperit în total, în compartimentele destinate mărfurilor, paisprezece cetățeni străini. În cadrul verificărilor s-a stabilit că sunt cetățeni din Pakistan și Afganistan, solicitanți de azil în țara noastră.

*Tot ieri, la Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac, colegii noștri au depistat, la intrare în localitatea Nădlac, șase persoane care se deplasau pe jos spre teritoriul statului vecin. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Afganistan, solicitanți de azil în România.

 În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.