În primele 15 zile ale lunii octombrie, subunitățile de intervenție ale ISU Arad au executat 519 misiuni de intervenție.
S-a intervenit pentru stingerea unui număr de 9 incendii. 7 din cele 9 incendii s-a manifestat la locuințe sau anexe iar 2 la vegetație uscată sau resturi vegetale.
Cele mai multe intervenții pentru stingere, șapte au fost desfășurate de către Detașamentul de Pompieri Arad.
Cele 9 echipaje SMURD, 1 echipaj terapie intensivă mobilă și 8 echipaje de prim ajutor au desfășurat 358 misiuni de acordare a asistenței medicale sau de sprijin al echipajelor de intervenție.
Pe timpul misiunilor au fost asistate 554 persoane, 533 adulți și 21 copii.
Echipa pirotehnică a intervenit în 3 cazuri pentru asanarea terenului, ridicarea și transportul muniție neexplodate. În toate cazurile a fost vorba de proiectile de tun, degradate, provenite cel mai probabil din timpul celui de al II lea război mondial. Muniția a fost transportată la depozit în vederea distrugerii.
S-a mai intervenit în alte 14 situații de urgentă(asistență persoane, asigurarea zonei în vederea evitării producerii altor situații de urgenta)
Toate structurile inspectoratului desfășoară în continuare misiuni specifice în contextul pandemiei de COVID 19.
Au fost desfășurate 107 misiuni de transport a persoanelor confirmate cu noul coronavirus și decontaminarea a personalului și tehnicii de intervenție.
Continuă și activitatea de monitorizare, coordonare și conducere a acțiunilor de intervenție la nivelul Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenție, aflat la sediul ISU ARAD, misiunile fiind desfășurate în regim 24/24, de către ISU ARAD, Poliția Arad, Jandarmeria Arad, Serviciul Teritorial al Poliției se Frontieră și Direcția de Sănătate Publică.
De asemenea, cei de la ISU, alături de colegii lor din cadrul MAI, au desfășurat, tot în primele 15 zile ale lunii, 26 misiuni de prevenire/informate a populației tot în contextul COVID 19.