miercuri, 19 martie, 2025

Două ore au luptat pompierii să stingă flăcările care au cuprins un adăpost de animale din Bruznic. Se bănuiește că focul a fost pus intenționat

Distribuie articolul

Un adăpost de animale din localitatea arădeană Bruznic (comuna Ususău) a fost cuprins, duminică după-amiază, de flăcări. Pompierii s-au deplasat de urgență la fața locului pentru a stinge incendiul și au reușit să facă acest lucru după aproximativ două ore.

„Ieri, 18.10.2020, în jurul orei 16:00, Garda de Intervenție Birchiș din cadrul Secției de Pompieri Bârzava s-a deplasat, cu un echipaj de stingere, 4 subofițeri, în localitatea Bruznic, pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un adăpost de animale la ieșirea din localitate.

În momentul sosirii echipajului de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, favorizat de materialul de construcție (lemn). Adăpostul era gol.

A fost solicitată în sprijin o a doua autospecială de stingere de la Garda nr.1 Bârzava, din cauza lipsei surselor de apă.

Incendiul a fost stins după aproximativ două ore de intervenție, adăpostul arzând în totalitate.

Cauza probabilă a incendiului: <folosirea cu intentie a surselor de aprindere în vederea producerii incendiului>”, transmite maiorul George Pleșca, purtător de cuvânt al ISU Arad.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți