Domnule Rednic, duminică aveți meci cu U. Cluj, nu cu orașul Arad

După o perioadă în care și-a văzut de meseria de antrenor, perioadă care întâmplător sau nu a corespuns cu cea mai bună serie de jocuri și rezultate a UTA-ei în mandatul său, Mircea Rednic a revenit la obiceiul său de a transforma conferințele de presă, în special cele de dinaintea partidelor, în show-uri de un gust îndoilenic în care domnul antrenor se războiește cu suporterii, cu „milionarii“, cu orașul Arad, în care se victimizează și își ridică singur osanale, de cele mai multe ori pe subiecte care n-au nicio legătură directă cu activitatea pentru care este angajat și plătit. Pentru o vreme chiar am crezut că interesul său pentru ce se întâmplă în jurul UTA-ei și în comunitate în general este unul sincer și am încercat în mai multe rânduri să-i explicăm în detaliu anumite lucruri pe care nu avea cum să le cunoască dar ne-am dat seama că este o pierdere de timp. Mircea Rednic nu dorește să aibă o perspectivă completă a lucrurilor despre care insistă să vorbească, pentru că dacă era așa și-ar fi găsit timp în aceste 9 luni de zile să stea de vorbă și cu oameni sau grupuri care au puncte de vedere diferite de cele pe care domnia sa le propagă. Mircea Rednic este interesat însă doar să fie purtătorul de cuvinte al șefului său, Alexandru Meszar și să îi poarte războaiele pe care acesta e prea laș să le ducă singur. Sigur, nici domnul Rednic nu dă pe-afară de eroism deoarece e extrem de simplu să te lansezi în astfel de tirade în condițiile în care ești ferit de un dialog autentic în care partea cealaltă să vină cu contraargumente.

Domnul Rednic îi critică pe acei suporteri care și-au cerut banii înapoi pe abonamente pentru meciurile pe care UTA le-a jucat în exil, îi critică pe oamenii de afaceri din Arad care nu sponsorizează UTA însă omite să se întrebe de ce au ajuns să facă astfel de gesturi fani care în pandemie și-au făcut abonamente știind că nu vor putea vedea niciun meci sau oameni de afaceri printre care tatăl bunului său prieten George Țucudean, care au fost parte din acest club și și-au dorit să îl ducă înainte. Chiar așa domnule Rednic, l-ați întrebat pe domnul Marius Țucudean de ce a pormit la drum alături de Alexandru Meszar, din postura de finanțator privat și de ce a plecat din proiect după un an de zile? Dar pe George l-ați întrebat de ce nu vrea să investească în club? Mircea Rednic le numără banii din buzunar supoterilor care trăiesc cu salariul mediu pe economie mai puțin dar nu îl întreabă pe șeful său Alexandru Meszar câți bani personali a investit la modul autentic și real în acest club nu sub formă de creditări. Mircea Rednic îi ceartă pe suporteri că nu ajută clubul dar a tăcut mâlc atunci când grupelor de copii și juniori ale clubului le-a fost interzis să folosească echipamentele sportive DONATE de către Suporter Club UTA. Domnul Rednic se laudă că a investit în sălile de forță de la stadion și se plânge de infrastructura sportivă din Arad dar în același timp domnul Rednic este prieten sau socializează tocmai cu politicienii vinovați de halul în care arată stadionul și terenurile de antrenament. Cât tupeu să ai să te hlizești prin poze cu politicienii administrației vinovate de faptul că UTA a jucat 3 luni în exil pentru a schimba gazonul unui stadion inaugurat acum 3 ani, în timp ce îi cerți pe suporteri că nu acoperă găurile produse în bugetul clubului tocmai de incompetența și corupția amicilor lui din politică?!

Ce este iritant este faptul că toți aplaudacii regimului Meszar împroașcă cu noroi la adresa noastră de fiecare dată când îndrăznim să criticăm ceea ce este evident de criticat, pe motivul că vezi Doamne destabilizăm echipa. În schimb aceeași aplaudaci au avut astăzi ochii umezi văzând cum un antrenor a cărui treabă trebuia să fie numai și numai meciul cu Universitatea Cluj, se lansează într-un delir deșănțat la adresa singurilor oameni care investesc bani și pasiune reală în acest club. UTA abia a scăpat de o etapă de locul de baraj, are o deplasare grea la una dintre echipele cele mai bine susținute de politicul cu care chiar domnul Rednic este prieten și antrenorul are timp și energie să dea lecții comunității arădene. Oare cât de jos am ajuns cu demnitatea de în schimbul unor rezultate sporadice dar îmbălsămate în multă caterincă și vorbărie goală să acceptăm ca un antrenor care nu scapă nicio ocazie să ne aducă aminte că Dinamo e echipa lui de suflet să ne ia la mișto pe considerentul că în afară de UTA avem în Arad „doar un teatru, o filarmonică și jumătate de mall“? De unde până unde aroganța asta de Dâmbovița la un antrenor care de vreo 10 ani a lăsat în urmă doar conflicte și resentimente peste tot unde a fost?

Dacă domnul Rednic crede că abordând superficial și tendențios niște subiecte care-l depășesc abate atenția lumii de la adevărata sa treabă, se înșeală. Poate merge în cazul unora dar nu al tuturor și în niciun caz în cazul nostru. Domnul Rednic nu e nici guru, nici primar, nici manager, este antrenor. Treaba lui e să construiască o echipă competitivă, care să se exprime coerent și să aibă rezultate decente, pe măsura bugetului pe care șeful său Alexandru Meszar i le pune la dispoziție. În domeniul ăsta are tot dreptul să ne dea lecții însă în măsura în care și rezultatele i le susțin. În rest, să ne lase cu durerile noastre, care n-au început și nici nu se vor termina cu el. Și să mai lase victimizările, nimeni nu-i pune bețe-n roate, îl lăudăm când e de lăudat, îl susținem să își ducă la capăt proiectul început în vară, pentru că așa e și normal, dar asta nu înseamnă că acceptăm atitudini lipsite de respect față de suporteri și față de oraș.