UPDATE – Reacția clublui UTA, după ce doi dintre oficiali au fost trimiși în judecată de către DNA pentru dare de mită

Sursă imagine: liga2.prosport.ro

Sport Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
– două persoane fizice, reprezentanți ai unui club de fotbal din mun. Arad, în sarcina cărora s-a reținut comiterea mai multor infracțiuni de dare de mită,
– persoană fizică, în sarcina căreia s-a reținut comiterea a două infracțiuni de complicitate la dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În cursul lunii mai 2017, cei doi reprezentanți ai unui club de fotbal din Arad (n.red. – directorul de competiții Claudiu Drăgan și directorul general Decebal Codru Grădinariu), prin intermediul celuilalt inculpat (n.red. – Ionuț Gabriel Vlădulescu), ar fi promis suma de 70.000 lei jucătorilor din cadrul unei echipe de fotbal din Suceava pentru ca aceștia să câștige meciul pe care îl aveau de jucat cu o echipă de fotbal rivală (din Sfântu Gheorghe).
În perioada menționată, cei doi inculpați, printr-un alt intermediar, au promis 80.000 lei sau 40.000 lei, jucătorilor de la o altă echipă, din Brăila, pentru ca aceștia să câștige ori să termine la egalitate meciul pe care îl aveau de jucat cu aceeași echipă de fotbal rivală.
Miza acestor demersuri era ca echipa din Arad pe care cei doi inculpați o reprezentau să promoveze în Liga 1.
În același context și pentru același motiv, cei doi inculpați ar fi remis unui arbitru (martor în cauză) suma de 13.500 lei prin intermediul persoanei fizice ce a fost complice și care a fost trimisă în judecată alături de cei doi coautori.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava.

Anterior, în cauză, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu o persoană în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită în legătură cu promisiunea sumelor 80.000 lei sau 40.000 lei, jucătorilor de la echipa din Brăila pentru ca aceștia să câștige sau să termine la egalitate meciul pe care îl aveau de jucat cu echipa de fotbal rivală (din Sfântu Gheorghe).

Procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

UPDATE – Reacția clublui UTA

Ca urmare a informațiilor apărute astăzi în media, clubul nostru pune la dispoziție comunicarea primită recent din partea Direcției Naționale Anticorupție, din care reiese clasarea AFC UTA Arad în cazul discutat.

Comunicatul, mai jos:

În cazul în care orice angajat al clubului va fi găsit vinovat, vom lua măsurile care se impun. Din punctul nostru de vedere, angajații noștri se bucură de prezumția de nevinovăție și avem încredere că sentința le va fi favorabilă.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.