Documentație pentru modernizarea a patru drumuri din județ

Sursă imagine: Arhivă (Imagine cu scop ilustrativ)

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Patru drumuri județene vor fi modernizate de Consiliul Județean Arad: Felnac-Secusigiu-limită județ Timiș, Lipova-Neudorf, Peregu Mare-Peregu Mic și Mocrea-Chier-Târnova, lungimea totală a acestora fiind de peste 34 kilometri, iar valoarea estimate, de peste 320 de milioane de lei.

Vor fi executate lucrări complexe, atât de consolidare și modernizare a drumurilor, cât și amplasarea tuturor elementelor de siguranță rutieră (marcaje, indicatoare, parapete, stâlpișori reflectorizanți etc.) pentru a crește confortul și protecția participanților la trafic.

„Continuăm procesul de modernizare a drumurilor județene, iar astăzi am votat pentru modernizarea a patru noi tronsoane de drum. Suntem la capitolul aprobării componentelor tehnice și a costurilor estimative, urmând să găsim soluții pentru finanțarea efectivă a lucrărilor. Aceste drumuri sunt degradate, unele nu au mai fost modernizate de la proiectare, de acum 40 de ani. Avem nevoie de o infrastructură rutieră județeană modernă și sigură”, a afirmat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Cele patru drumuri județene ce vor fi modernizate au următoarele caracteristici:

* Felnac-Secusigiu-limită județ Timiș: valoarea estimată – 114.034.712,49 lei (TVA inclusă), lungime – 13,1 km, durata executării lucrării – 24 luni (proiectare și execuție);

* Lipova-Neudorf : valoarea estimată – 67.498.253,39 lei (TVA inclusă), lungime – 5,7 km, durata executării lucrării – 8 luni (proiectare și execuție);

* Peregu Mare-Peregu Mic: 19.236.010,12 lei (TVA inclusă), lungime –  3 km, durata executării lucrării – 6 luni (proiectare și execuție);

* Mocrea-Chier-Târnova: 121.432.548,72 lei (TVA inclusă), lungime – 12,5 km, durata executării lucrării – 24 luni (proiectare și execuție).

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.