UPDATE | Din nou, un bărbat amenință că se aruncă de pe Podul Traian. Deja se întâmplă în fiecare lună

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Din păcate, a devenit deja o obișnuință ca pompierii, medicii și polițiștii să fie solicitați periodic pentru a interveni la Podul Traian, pod care face legătura între Calea Romanilor și Calea Timișorii.

Așa se face că, tot la câteva săptămâni sau luni, câte un bărbat izbutește să urce până în cel mai înalt punct al structurii metalice și de acolo să amenințe că se va arunca în gol.

Nu știm încă exact dacă este vorba despre același individ, însă din imagini pare să fie vorba despre aceeași persoană. Ar fi pentru a patra oară în ultimele patru luni când face asta. S-a întâmplat și pe 3 iulie, pe 1 iunie sau pe 23 mai.

Și uite așa, la fața locului s-au deplasat o mulțime de forțe de ordine, fiindcă, nu-i așa, ele trebuie să fie la dispoziția unuia care periodic își face „filmul”.

Potrivit locotenent colonelului George Pleșca, ISU Arad intervine cu o autospecială S42, o autospecială A2003, o autospecială APIC și o barcă, plus șase subofițeri și un soldat. Pe lângă ei, echipaje ale Poliției, ale Jandarmeriei și medici.


UPDATE

„La data de 1 august, în jurul orei 11:35, polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați despre un bărbat de 49 de ani, care amenință că se aruncă de pe Podul din Aradul Nou. Este vorba despre același bărbat care, la data de 3 Iulie, a fost internat la Secția de Paihiatrie a Spitalului Județean Arad”, transmit reprezentanții IPJ Arad.

Negociatorul poliției împreună cu pompierii au reușit să-l convingă pe bărbat să nu-și ia viața.

Bărbatul urmează a fi internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Arad.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.