În cursul zilei de astăzi ne-a parvenit o informație cum că aseară câțiva jucători ai UTA-ei au participat la o mică masă festivă cu prilejul zilei de naștere a unuia dintre ei. Deși pe teren au arătat încă destule minusuri, se pare că la petrecere tonusul a fost bun… atât de bun că la unii adrenalina a dat pe-afară și s-a iscat chiar și un conflict între doi dintre ei. Chestionat pe această temă, la conferința de presă premergătoare meciului cu Unirea Slobozia, antrenorul Mircea Rednic n-a negat incidentul, a zâmbit șugubăț și a confirmat că ieșirea se va lăsa cu amenzi:
„A fost ziua lui Costache, a participat la un eveniment Costache… Totul e super bine, au fost la antrenament. E un regulament de ordine interioară care se respectă și când au de luat bani și când trebuie să plătească. Se mai întâmplă. Atmosfera e foarte bună, nu are de ce să nu fie bună deoarece au tot interesul. Li s-a dat prima de la meciul cu Rapid, a mai fost o restanță la o primă din play-out, s-a plătit și aia.“
Nu putem fi decât de acord cu Mircea Rednic că astfel de lucruri „se mai întâmplă“. Totuși, când echipa are un început slab de campionat iar jucătorii sunt evident departe încă de forma fizică optimă, ne-am cam aștepta ca grija, sacrificiile chiar, din viața extra sportivă a unor fotbaliști profesioniști, foarte bine plătiți (parte din bani publici) în comparație cu suporterii care-i susțin, să fie și ele la un nivel crescut, pentru a compensa și corecta evoluția și rezultatele.
Sperăm ca reglementările din regulamentul de ordine interioară să-i responsabilizeze pe cei care au ieșit în decor deoarece, vrea nu vrea, antrenorul tot pe ei se va baza. Față de meciul trecut nu există nicio noutate în lot. Dumiter va mai lipsi aproximativ o lună, Tsouka și Mabea vor fi la un nivel de pregătire optim abia pentru meciul cu Oțelul, iar Kadiri va ajunge la Arad doar săptămâna viitoare. Iar cum Mircea Rednic are rezerve doar pentru a nu fi banca goală, pentru că altfel nu apelează la jucători în care nu are încredere deplină, indiferent de circumstanțe, e clar că greul va fi dus de aceiași jucători care s-au târâit (unii dintre ei) pe teren la meciul cu U.
Dar, poate cine știe, efervescența de la evenimentul cu pricina, să fie un semnal că tonusul, inclusiv fizic, e în creștere în lotul Bătrânei Doamne. Sperăm să vedem asta pe teren luni seara în deplasarea de la Clinceni, iar UTA să fie cea care administrează prima înfrângere noii promovate din județul Ialomița.