Dezvoltarea rețelei de apă, prioritate pentru comuna Hălmagiu

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, și Vasile Borha, directorul Companiei de Apă Arad, au avut o întâlnire cu Gheorghe Dărău, primarul comunei Hălmagiu, pe tema proiectelor de dezvoltare a comunei.

Printre aceste proiecte se numără și refacerea unui pod în comuna Hălmagiu, distrus anul trecut din cauza inundațiilor. Valoarea lucrărilor este de  850 528 lei plus TVA, banii fiind alocați de Guvern pentru situații de urgență. Lucrările de refacere a podului vor fi finalizate anul acesta.

Unul dintre cele mai importante proiecte, finanțat de Consiliul Județean și aplicat de către Compania de Apă, este construirea unui rezervor de apă, cu o capacitate de 500 m.c., care va fi amplasat la înălțime, pe dealul Șortoc, iar acest rezervor va deservi mai multe localități, atât din comuna Hălmagiu, cât și din Vârfurile: Bodești. Bănești, Ionești, Țărmure, Brusturi, Cristești, Leștioara, Leasa, Poienari, Tisa, Vârfurile, Avram Iancu, Vidra, Lazuri, Măgulicea, Poiana, Groși și Mermești. În prezent, proiectul se află în faza de finalizare a documentației și a actelor cadastrale. În completare printr-un alt proiect, finanțat prin AFIR, Primăria Hălmagiu extinde rețeaua de apă a comunei spre Cristești și Brusturi. Proiectele care vizează dezvoltarea rețelei de apă și canalizare în zonă sunt foarte importante, mai ales că satele aparținătoare comunei (10 localități plus Hălmagiu, centrul de comună) sunt răsfirate, iar apa potabilă reprezintă un strict necesar în modernizarea localităților.

,,Consiliul Județean Arad sprijină financiar dezvoltarea comunei Hălmagiu. Din 2016, de la preluarea mandatului de președinte, până în prezent am alocat comunei, în total, peste 2,4 milioane de lei pentru diferite investiții precum modernizare de străzi, reabilitare drumuri comunale, reabilitarea căminelor culturale și a sediului primăriei, extinderea rețelei alimentare cu apă și canalizare, construire capelă, precum și pentru organizarea de activități culturale. Hălmagiul are un potențial foarte mare și îl felicit pe primarul Gheorghe Dărău pentru energie și pentru faptul că are proiecte bune pentru comună”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

La rândul său, Gheorghe Dărău, primarul comunei Hălmagiu, apreciază buna colaborare cu Consiliul Județean. „Pentru dezvoltarea comunei e nevoie de investiții suplimentare, iar sprijinul Consiliului Județean ne este de foarte mare ajutor. Comuna noastră are o tradiție istorică și etnografică, un patrimoniu care trebuie să ne ajute la dezvoltarea comunei. Proiectele pe care le avem, în infrastructura edilitară, ne ajută să creștem nivelul de trai în zonă, să putem atrage investitori și să creăm locuri de muncă aici, acasă. Colaborarea cu Consiliul Județean este foarte importantă pentru că doar din bugetul propriu, fără sprijin, este greu să realizăm tot ceea ce ne-am propus” a afirmat Gheorghe Dărău, primarul comunei Hălmagiu.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.