În această dimineață, în jurul orei 08:00, Detașamentul de Pompieri Arad, cu sprijinul SVSU Pecica și SVSU Peregu Mare, a intervenit în localitatea Peregu Mare pentru stingerea unui incendiu la o casă.
În momentul sosirii pompierilor la locul intervenției incendiul se manifesta violent, generalizat în interiorul construcției, propagat la acoperiș, dezvoltarea acestuia fiind favorizată de observarea cu întârziere.
Din fericire în casă nu se află nimeni, astfel că nu au existat victime. După 2 ore de intervenție incendiul a fost lichidat.
Au ars mobilierul și bunurile din interior, dar și o parte a acoperișului.
Cauza probabilă ” scurt circuit electric”, cablu electric cu defecțiuni.