Definiția mojiciei într-un interviu „servit” în exclusivitate de către Alexandru Meszar celor care încă mai pun „botul” la fumigenele sale

Sursă imagine: SpecialArad.ro

Sport

Scris de Arad Obiectiv

Dacă cineva vrea să înțeleagă mai bine cum poate fi definită „mojicia”, trebuie doar să citească/asculte interviul pe care Alexandru Meszar, conducătorul de facto al clubului UTA l-a „acordat” celor de la Digi Sport

L-am citit și noi încă de ieri dimineață, dar timpul nu ne-a permis până acum să facem o analiză simplă pe text, adică să disecăm afirmațiile extrem de bizare ale acestuia. Trebuie să mărturisim că reacția noastră, atunci când am parcurs acest interviu, a fost una de uluire. Totodată, interviul în cauză vine în contextul în care toată suflarea alb-roșie și toată media din Arad (cel puțin cea de bună credință) așteaptă lămuriri directe din partea lui Alexandru Meszar cu privire la viitorul clubului și la negocierile cu grupul de oameni de afaceri format din Simion Apreutese, Cătălin Juncan, Rudolf Vizental și Marius Grada. Cu toate acestea, domnul Meszar, deși se ferește de a face declarații în presa locală, vine cu un „interviu exclusiv” în presa națională. Am fi naivi dacă am crede că interviul în cauză este unul „pe bune” și nu unul comandat, deci nu suntem și nu credem, cu atât mai puțin când stăm pe un amalgam de informații care demontează teoria lansată de Sanyi Meszar în respectivul „interviu”. Nu suntem primii care facem o astfel de analiză, dar o facem și noi, atât timp cât considerăm că facem parte din acea parte de bună credință a presei arădene.

Așadar, să luăm în primă fază poate cea mai importantă declarație a lui Alexandru Meszar din acest interviu, potrivit căreia nici el, nici oamenii lui din acte – fiindcă asociați nu-i putem numi pe Florian Voinea și Alexandra Lucaci, nu vor bani în schimbul clubului, ci îl cedează gratis.

„În momentul de față, suntem patru asociați. Trei dintre noi, inclusiv eu, dorim să cedăm titlul ăsta de membru asociat al clubului. Omul trebuie să rămână pentru că este reprezentant al Suporter Club UTA. De fapt, toată conducerea și toți asociații sunt de acord să lase locul oricui, dar cu anumite condiții. Niciunul dintre noi nu solicită absolut niciun ban, deci nu vindem clubul, îl cedăm gratis”, spune Alexandru Meszar în interviul acordat Digi Sport.

Deci, ați înțeles, da? Domnul Meszar și oamenii săi (îi vom numi Sanyi Meszar 2 și Sanyi Meszar 3), vor să cedeze clubul gratis. Asta doar până la următoarea declarație, care, dacă ai informațiile necesare, se bate cap în cap cu prima.

„Dar avem o singură condiție: investitorii, sau oamenii de afaceri, oricine vine trebuie să plătească toate datoriile clubului la momentul existent semnării documentelor. Asta din respect pentru partenerii noștri, cu care avem înțelegere și cu care avem restanțe, de la foștii jucători, sau de la fostul staff, care mai au de luat bani, sau stafful actual, deci toți partenerii noștri dorim să fie plătiți”, mai spune Meszar.

Deci, domnii Sanyi Meszar, Sanyi Meszar 2 și Sanyi Meszar 3 au totuși o condiție pentru noii investitori, adică să plătească datoriile clubului. Către cine sunt aceste datorii? Păi, e simplu, o bună parte din ele sunt către „asociații” care au creditat clubul, adică către cei trei Sanyi Meszar. Atenție(!), vorbim despre creditări de sute de mii de euro, or ne cam îndoim că Florian Voinea sau Alexandra Lucaci dispun sau au dispus vreodată de astfel de sume, cu atât mai puțin să crediteze un club de fotbal cu aceste sume. Sau, dacă au avut acei bani, am fi tare curioși să aflăm de unde și cum au reușit, din pozițiile dumnealor, să dispună de astfel de sume!? Înțelegeți, deci, de ce i-am numit pe cei doi pioni „Sanyi Meszar 2” și „Sanyi Meszar 3”, da!?

Așadar, cedează clubul „gratis”, dar vor totuși banii printr-un „giumbușluc”. După știrea noastră, astfel de „giumbușlucuri” sunt folosite de unii pentru a-și „albi” banii. Or, dacă e așa, poate niște domni de pe la vreun Parchet sau de pe la vreo Direcție Anticorupție ne vor lămuri vreodată. Dacă nu e așa, atunci toată stima pentru faptul că doi oameni cu o condiție financiară mai degrabă modestă au ales să-și arunce efectiv banii într-un club de fotbal. Dar e cineva care respiră și care crede această ultimă variantă? Nu prea credem…

În același timp, Alexandru Meszar mai explică în „interviul” cu pricina că nu știe cât de mari sunt datoriile clubului la zi și că datoria de două milioane de euro a fost adusă la zero.

„Nu pot să vă spun datoriile la zi, dar la final de an, clubul a avut aproape 2 milioane de euro datorie. O datorie de bilanț o numesc eu, pentru că ai datorii care sunt scadente în ianuarie, februarie și așa mai departe. Această datorie noi am reușit să o ducem la zero până la 31 martie, ca să obținem licențele pentru Liga 1 și UEFA. De atunci, bineînțeles că s-au mai acumulat datorii, dar nu pot să vă spun o sumă, pentru că s-ar putea ca săptămâna viitoare să ne intre drepturile TV, achităm o parte din datorie, deci e foarte mare mișcarea”, a mai explicat Meszar.

Păi, cum, domnule Meszar, nu știți cât este datoria clubului? Orice om gospodar cât de cât responsabil știe clar, sau măcar aproximativ, câte „orătănii” are în ogradă. Dumneavoastră cum de nu știți ce datorii are UTA în acest moment? Noi credem, totuși, că știți, doar că sumele sunt atât de mari, că ezitați să le faceți publice. Și nici povestea cu datoria de două milioane de euro dusă la „zero” n-o prea credem. În astfel de cazuri, tot ce puteți face, fără o infuzie consistentă de capital, este să rostogoliți datoriile. Adică, luăm dintr-o parte, „pansăm” niște găuri, în vreme ce rămân datoriile în altă parte. Singura variantă ar fi fost ca domnii Meszar, Meszar 2 și Meszar 3 să fi venit cu acești bani de acasă și să-i fi băgat la UTA sub formă de creditare. Dar și atunci, clubul tot ar avea acele datorii, doar că în altă direcție, adică către creditori.

Iar cireașa de pe tort din „interviul” lui Alexandru Meszar vine odată cu afirmația potrivit căreia UTA nu are nevoie de un plan managerial și de profesionalizarea clubului:

„Acești domni investitori, pe care îi respect, au alt plan, ei au plan managerial. În momentul de față, nu putem să-i numim investitori, pentru că au plan managerial și doresc profesionalizarea clubului. Și prin profesionalizare și un management mai bun, să aibă venituri mai mari clubul, din care, pe parcurs, să se achite aceste datorii. În momentul de față, UTA are nevoie de investitori, nu de manageri sau de profesionalizare a clubului, pentru că așa de slabi manageri cum am fost, sau cum suntem, noi suntem pe un drum bun, avem stabilitate. De aceea, majoritatea antrenorilor și jucătorilor vin la UTA cu plăcere, pentru că este stabilitate, avem suporteri, stadion nou. Deci nu e momentul de stins focul, nu e nevoie de pompieri, pentru că nu este foc”.

Această declarație este de „noaptea minții”. Adică niște oameni de afaceri potenți financiar, profesioniști și extrem de respectați în domeniile în care și-au construit afacerile, vor să vină la UTA cu un plan bine pus la punct, plan care de altfel i-a fost prezentat în primul rând lui Alexandru Meszar și mai apoi publicului, dar UTA nu are nevoie de planul lor și nici de profesionalismul pe care acești oameni și l-au impus în afacerile lor. Dacă ne luăm după spusele lui Meszar, ar fi nevoie doar de banii acestor oameni de afaceri, dacă se poate cât mai mulți. Și tot dacă se poate, banii respectivi să fie administrați tot de către gospodarul care a reușit să adune, în numai doi ani de zile, datorii de două milioane de euro, iar care atunci când este întrebat cât este datoria actuală a clubului, ridică din umeri. Cam asta ați vrea, domnule Meszar, nu-i așa?


Citește și: Negocierile dintre grupul de investitori și actuala conducere a clubului UTA bat pasul pe loc. Ce spun cei patru oameni de afaceri


Așteptăm în continuare ca domnul Meszar să iasă public și în fața presei arădene, o presă mult mai bine informată cu privire la acest subiect, unde să răspundă întrebărilor care stau pe buzele tuturor fanilor de bună credință ai Bătrânei Doamne și unde să risipească orice urmă de îndoieală ce planează asupra lui și a oamenilor lui. Eventual să se și „documenteze” și să explice tuturor care sunt datoriile la zi ale clubului UTA și către cine, respectiv care sunt cu exactitate sumele cu care el și oamenii săi au creditat clubul. Ca să fim sinceri până la final, nu credem că acest lucru se va întâmpla, dar asta nu înseamnă că noi vom înceta să punem întrebări, chiar dacă sunt fără răspuns.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.