De „Ziua Justiției”, conducerea Tribunalului Arad mulțumește magistraților și întregului personal pentru munca depusă

Sursă imagine: Arhivă (Imagine cu scop ilustrativ)

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Comunicat de presă:

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În fiecare an, în prima duminică a lunii iulie sărbătorim Ziua Justiţiei,  aniversare ce a fost înscrisă în calendarul sărbătorilor oficiale prin Hotărârea Guvernului României nr. 364 din 27 iunie 1994.

Ziua Justiţiei constituie un prilej de a aduce profesiilor juridice o îndreptăţită recunoaştere a rolului lor esenţial în orice stat de drept şi, în acelaşi timp, un moment prielnic pentru a sublinia, atât importanţa puterii judecătoreşti, cât şi a partenerilor instanţelor de judecată, care împreună concură şi îşi converg acţiunile pentru recunoaşterea şi satisfacerea drepturilor subiective precum şi pentru realizarea şi menţinerea păcii sociale şi a ordinii de drept.

La acest moment aniversar, conducerea Tribunalului Arad adresează un mesaj de mulţumire, atât magistraţilor arădeni şi personalului auxiliar implicat în realizarea actului de justiţie, cât şi tuturor instituţiilor publice, profesiilor liberale şi celorlalţi participanţi care, prin activitatea lor sprijină în mod direct sau indirect realizarea actului de justiţie.

La mulţi ani cu ocazia Zilei Justiţiei!

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.