După Alexandru Roșca în vara trecută, UTA mai pierde foarte ușor un fotbalist de mare perspectivă. Este vorba despre ucraineanul Vadym Kyrychenko, cel care aseară a fost prezentat oficial ca noul jucător al lui Dinamo.
Fotbalistul în vârstă de 19 ani a ajuns la Arad împreună cu mama sa în vara anului 2022, ca refugiat după izbucnirea războiului în țara sa. Calitățile sale tehnice și fizice l-au făcut remarcat imediat astfel încât Academia UTA i-a oferit un contract iar jucătorul a „livrat“, cum se spune în limbaj fotbalistic, începând să își treacă numele constant pe lista marcatorilor. La doar 17 ani a făcut parte din echipa care în vara lui 2023 juca finala Ligii de Tineret în fața Universității Craiova.
Din păcate Mircea Rednic nu a avut ochi pentru el, deși fotbalistul a făcut antrenamente cu echipa mare. Fostul antrenor al echipei a preferat constant să se bazeze pe atacanți de o calitate îndoielnică aduși de peste hotare precum Vucenovic, Kadiri, Effiong sau amatorul (la propriu) Leidsman. În acest timp, Kyrychenko a continuat să joace jumătate de an la echipa de tineret, iar apoi timp de un an și jumătate sub formă de împrumut în Liga 3 la Progresul Pecica, unde a marcat pe bandă rulantă.
Ajuns la finalul înțelegerii cu UTA jucătorul a preferat să își încerce norocul în altă parte și, după ce a dat probe de joc la Dinamo, aseară a semnat cu echipa „câinilor roșii“ din postură de jucător liber de contract.
Decizia sa nu a fost una lipsită de controverse. După primele antrenamente făcute cu Dinamo la începutul acestei veri, conducătorul clubului UTA, Alexandru Meszar declara pentru Pro Sport:
„Cu Kyrychenko situaţia este mai complicată. El este sub contract cu UTA şi nu avea ce să caute la alte formaţii. Este greşeala celui care l-a sfătuit, nu trebuia să meargă acolo. Am achitat şi o sumă de transfer pentru el şi spunem că mai are încă trei ani contract cu UTA. Mâine el trebuie să se prezinte la echipă, altfel o să luăm măsuri. Vrem să credem că cei de la Dinamo au fost informaţi greşit, nu cred că ei nu cunosc regulamentul. Nu o să ezităm să apelăm la comisii în cazul în care lucrurile cu Kyrychenko nu intră în normalitate.”
Iată că în ciuda acestor amenințări, totuși înțelegerea dintre Dinamo și jucător a fost parafată. Contactat de redacția noastră, agentul jucătorului Cătălin Sărmășan, care însă nu a dorit să comenteze deocamdată în niciun fel cazul lui Kyrychenko.
Reamintim că în vara anului trecut UTA a trecut printr-un episod asemănător. Unul dintre cei mai promițători portari români, Alexandru Roșca, aflat sub contract cu UTA a fost pierdut deoarece practic nu a fost băgat în seamă de club după expirarea împrumutului la CSC Șelimbăr. Echipa sibiană i-a achitat o clauză de reziliere infimă (20.000 de euro) după care l-a vândut la Dinamo pentru o sumă de 5 ori mai mare. Roșca a debutat în poarta „câinilor“ în toamna trecută și a devenit unul dintre jucătorii importanți cu care Dinamo s-a calificat în play-off.