Cu mașina plină cu cannabis și cu polițiștii pe urmele lui, un timișorean s-a răsturnat într-un șanț, la Cuvin | FOTO

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Polițiștii Serviciului Rutier cercetează un timișorean pentru conducere fără permis. Acesta a încercat să fugă de polițiști.

În după-amiaza zilei de 16 mai, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un autoturism care se deplasa pe D.J. 708/B, dinspre Ghioroc spre Șiria. Conducătorul auto nu a oprit la semnalele polițiștilor, continuând deplasarea.

Polițiștii au urmărit autoturismul până în localitatea Cuvin, unde autoturismul s-a răsturnat într-un șanț, fără a rezulta victime. Conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana unui timișorean de 27 de ani, care avea permisul de conducere suspendat pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației.

În urma controlului autoturismului, în habitaclu au fost găsite 8 plante cu aspect de cannabis cu înălțimea de aproximativ 1 metru și 4 grame se substanță uscată, culoare verde-oliv, cu miros înțepător, la fața locului fiind solicitați polițiștii Serviciului de Combatere a Crimei Organizate pentru continuarea cercetărilor.

Plantele și substanța uscată au fost ridicate în vederea expertizării, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis.

Se continuă cercetările pentru probarea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.