Una dintre temele cele mai așteptate ale stagiunilor Filarmonicii Arad a revenit în seara de 12 iunie 2025, în concertul orchestrei simfonice a Filarmonicii din Arad, dirijată de Cristian Neagu și al Corului Academic pregătit de Robert Daniel Rădoiaș.
Fără îndoială, fascinația și energia concertului “Coruri din opere” din 12 iunie au fost argumentele cele mai puternice ale întâlnirii cu muzica de operă, o dată a calendarului care ne apropie de finalul unei stagiuni pe cât de dinamică, pe atât de atrăgătoare. Dovada a fost votul melomanilor, care au umplut mereu sala de concrete a Palatului Cultural din Arad.
Dirijorul Filarmonicii de Stat din Arad, Cristian Neagu și dirijorul Corului Academic, Robert Daniel Rădoiaș au încântat publicul cu mai multe piese din opere de Georges Bizet, Pietro Mascagni, Gaetano Donizetti și Giuseppe Verdi. Au putut și ascultate și au încântat ascultătorii printre altele, secvențe din Carmen, Cavalleria Rusticana, Don Pasquale și Lucia di Lammermoor, amplificând capitolul liric italian cu selecțiuni din Nabucco, Ernani, Macbeth, Rigoletto, Traviata, Vecerniile siciliene și Aida.
Melomanii arădeni au putut asculta:
- Gaetano Donizetti – Don Pasquale
- Che Interminabile andirivieni
- Gaetano Donizetti – Lucia di Lammermoor
- Per te d’dimmenso giubilo / solist Ioan Moțiu
- Georges Bizet – Carmen
- Les voici! Voici la quadrille!
- Pietro Mascagni – Cavalleria Rusticana
- Intermezzo
- Gli aranci olezzano
- Giuseppe Verdi – Rigoletto
- Cor de bărbați – Zitti, ziti moviamo a vendetta
- Scorrendo uniti
- Giuseppe Verdi – Nabucco
- Uvertura
- Gli arredi festivi… Icandidi veli
- E l’Assiria una regina
- Corul sclavilor – Va, pensiero
- Giuseppe Verdi – Vecerniile sicilienne
- Si celebri alfine
- Giuseppe Verdi – Macbeth
- Corul vrăjitoarelor – Che faceste? Dite su!
- Corul refugiaților scoțieni – Patria oppressa
- Giuseppe Verdi – Ernani
- Evvival… beviam!
- Giuseppe Verdi – Traviata
- Corul oaspeților – Si ridesta in ciel l’aurora
- Corul țigăncilor – Noi siamo zingarelle
- Corul matadorilor – Di Madride noi siam mattadori
- Giuseppe Verdi – Aida
- Marșul trimfal – Gloria all’Egitto
Georges Bizet (1838–1875). A fost un compozitor francez cunoscut mai ales pentru opera “Carmen”, una dintre cele mai populare și influente lucrări din repertoriul liric mondial. Născut la Paris, Bizet a fost un copil-minune, admis la Conservatorul din Paris la vârsta de doar 9 ani. Acolo a studiat cu profesori de renume, printre care Charles Gounod și Fromental Halévy (care avea să-i devină și socru).
Bizet a câștigat Premiul Roma în 1857, o distincție prestigioasă care ia permis să studieze în Italia timp de trei ani. Deși a scris multe lucrări orchestrale, de camere și vocale, Bizet nu a cunoscut un succes deosebit în timpul vieții. Muzica sa era considerată, pe alocuri, prea inovatoare pentru gustul conservator al publicului parizian de atunci.
Opera ”Carmen” (1875), inspirată din nuvela lui Prosper Mérimée, a fost primită cu reticență la premieră, din cauza subiectului considerat scandalos: o femeie independentă, pasională, care sfidează convențiile sociale și moare ucisă de iubitul ei. Totuși, partitura este o capodoperă a realismului muzical, cu arii memorabile precum “Habanera”, “Toreador Song” și “Seguidilla”. Ritmurile spaniole, culorile orchestrale vii și caracterul dramatic autentic au transformat Carmen într-o piatră de hotar a operei occidentale.
Dincolo de “Carmen”, Bizet a compus și alte lucrări valoroase, precum “Simfonia în Do major”, scrisă la 17 ani, dar redescoperită abia în secolul XX, sau “L’Arlésienne”, muzică de scenă compusă pentru o piesă de Alphonse Daudet. Aceasta din urmă conține pagini muzicale de mare lirism și forță, dintre care “Farandole” și “Adagietto” sunt frecvent interpretate ca lucrări orchestrale de sine stătătoare.
Bizet a murit la doar 36 de ani, la scurt timp după premiera operei Carmen, fără să fi aflat vreodată cât de celebră avea să devină această lucrare. În ciuda vieții sale scurte, a lăsat o moștenire importantă în muzica romantică, deschizând calea pentru un nou realism în operă și influențând compozitori precum Massenet, Puccini și chiar Ravel.
Pietro Mascagni (1863–1945). A fost un compozitor italian cunoscut în special pentru opera “Cavalleria Rusticana”, o lucrare emblematică a curentului verist în muzica de operă. Născut la Livorno, în Toscana, Mascagni a studiat la Conservatorul din Milano, dar nu a finalizat studiile din cauza dorinței unei comunități libere, fără constrângerile academice.
Cariera lui a luat un avânt spectaculos în 1890, când a câștigat un concurs organizat de editorul muzical Sonzogno cu “Cavalleria Rusticana”, bazată pe o nuvelă de Giovanni Verga. Premiera operei la Roma a fost un succes răsunător, iar lucrarea a avut succes rapid pe scena internațională. Cu această operă, Mascagni a inaugurat practic verismul în muzică – un curent artistic care punea accentul pe realism, pe pasiuni intense și pe personaje obișnuite, în opoziție cu idealismul romantic anterior.
Muzica lui Mascagni se remarcă printr-o forță emoțională directă, armonii bogate și o orchestrare expresivă. Intermezzo-ul simfonic din “Cavalleria Rusticana” este una dintre cele mai cunoscute pagini ale sale – delicată, lirică și profund evocatoare. Stilul său combină dramatismul italian tradițional cu influențe moderne, păstrând mereu un simț teatral foarte pronunțat.
Deși a scris peste 15 opere, niciuna nu a egalat succesul primei sale creații. Alte lucrări precum “L’amico Fritz” (1891) și “Iris” (1898) conțin pagini muzicale valoroase, dar nu au intrat la fel de adânc în repertoriul standard. Mascagni a mai compus muzica simfonică, corală și chiar de film, fiind director al Conservatorului din Pesaro timp de două decenii.
Spre sfârșitul vieții, Mascagni a fost criticat pentru apropierea sa de regimul fascist, dar moștenirea sa artistică rămâne profund legată de renașterea realismului în opera italiană. Prin “Cavalleria Rusticana”, el a reușit să capteze durerea, dragostea și gelozia cu o sinceritate care emoționează publicul de astăzi.
Gaetano Donizetti (1797–1848). A fost unul dintre cei mai importanți compozitori italieni ai epocii bel canto, alături de Gioachino Rossini și Vincenzo Bellini. Născut la Bergamo într-o familie modestă, Donizetti a demonstrat de timpuriu o înclinație spre muzică și a fost sprijinit de profesorul său Simon Mayr, care la ajutat să studieze la Conservatorul din Bologna.
Donizetti a compus peste 70 de opere în decurs de doar trei decenii, iar stilul său se caracterizează prin melodii lirice expresive, eficiență dramatică și o mare abilitate în conturarea personajelor. Deși unele lucrări timpurii nu au avut mare succes, compozitorul a devenit celebru în anii 1830, cu opere precum “Anna Bolena” (1830), “Lucrezia Borgia” (1833) și “Lucia di Lammermoor” (1835).
“Lucia di Lammermoor” este considerată capodopera sa absolută. Inspirată dintr-un roman de Sir Walter Scott, opera spune povestea unei tinere forțate să se căsătorească împotriva voinței sale. Scena nebuniei Luciei, una dintre cele mai celebre din întreg repertoriul liric, este o demonstrație a virtuozității vocale și a talentului lui Donizetti pentru dramatism intens.
Pe lângă tragedii, Gaetano Donizetti a avut și un mare succes cu opere comice, precum “L’elisir d’amore” (1832), în care îmbină umorul, romantismul și o profundă umanitate. Aria “Una furtiva lagrima”, cântată de personajul Nemorino, este una dintre cele mai cunoscute și iubite arii de tenor.
Muzica lui Donizetti este caracterizată de melodii memorabile, ritmuri variate și o orchestrare clară, care susține în mod eficient vocile, punându-le în valoare. De asemenea, a influențat compozitori precum Verdi, pregătind tranziția de la bel canto spre opera romantică italiană.
Giuseppe Verdi (1813–1901). Este considerat unul dintre cei mai mari compozitori de operă din toate timpurile, o figură centrală în muzica romantică italiană și un simbol al unității naționale a Italiei. Născut în satul Le Roncole, Verdi a arătat o pasiune timpurie pentru muzică, studiind la Milano, unde s-a format într-un mediu artistic efervescent.
Verdi și-a început cariera cu opera Oberto (1839), dar a devenit celebru odată cu Nabucco (1842), în special prin corul “Va, Pensiero”, care a devenit un simbol al dorinței de eliberare a poporului italian. Această operă a marcat începutul unei cariere strălucite, care avea să cuprindă peste 25 de opere.
În operele sale, Verdi a adus o putere dramatică profundă, o caracterizare muzicală intensă și o orchestrare tot mai rafinată. Printre cele mai cunoscute lucrări se numără “Rigoletto” (1851), “Il trovatore” (1853) și “La traviata” (1853), o trilogie a maturității în care Verdi explorează teme precum dragostea, sacrificiul, răzbunarea și condiția umană.
În a doua parte a carierei, Verdi a compus si alte lucrări mai ample si mai complexe, precum “Don Carlo” (1867), “Aida” (1871), “Otello” (1887) si “Falstaff” (1893). Ultimele două opere, inspirate din Shakespeare, demonstrează o maturitate artistică uluitoare și o inovație stilistică remarcabilă. Falstaff, în special, este una dintre cele mai rafinate comedii muzicale scrise vreodată.
Muzica lui Verdi se remarcă prin forța expresivă a melodiei, intensitatea emoțională și o înțelegere profundă a teatrului. Pe lângă compoziție, Verdi a fost și o figură publică implicată în viața politică a Italiei. La moartea sa, în 1901, Verdi a fost plâns ca un erou național. Astăzi, operele lui sunt piloni esențiali ai repertoriului liric internațional.
Spre finalul vieții, sănătatea sa mintală sa deteriorat, probabil din cauza sifilisului și a murit la vârsta de 50 de ani, într-un ospiciu din apropiere de Paris. Cu toate acestea, Verdi rămâne un pilon al operei italiene, iar muzica sa este cântată și iubită pe scenele din întreaga lume.
