Concert umanitar pentru victimele războiului din Ucraina

Cultură Social Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Joi, 10 martie 2022, ora 19.00, Palatul Cutural va fi gazda unui eveniment deosebit. Este vorba despre concertul susținut de formația arădeană Q Band în colaborare cu Filarmonica Arad, „Tu ești primăvara mea”. Ineditul constă în faptul că încasările rezultate în urma vânzării biletelor vor fi donate Crucii Roșii România pentru a ajuta victimele războiului din Ucraina. Inițiativa organizării acestui concert a aparținut membrilor formației Q Band care, ajutați de Primăria Arad, Centrul Municipal de Cultură, Teatrul Clasic Ioan Slavici, Filarmonica Arad și nu în ultimul rând Crucea Roșie România – Filiala Arad au reușit ca într-un timp record să definitiveze toate detaliile evenimentului. Circa 400 de bilete sunt puse deja în vânzare la casieria Filarmonicii arădene, prețul unui bilet fiind de 50 de lei.

De câteva zile cel mai fierbinte subiect este războiul din Ucraina. Evident că s-a născut întrebarea: noi ce putem face ca artiști? George Dancu a spus: noi putem să cântăm! Astfel s-a născut ideea de a mai susține un concert în data de 10 martie, mai ales că pentru reprezentațiile din 8 și 9 martie s-au vândut toate biletele, într-un timp foarte scurt. Va fi același concert, cu același concept nou și aceeași soliști, doar că de această dată toate veniturile rezultate în urma vânzării biletelor vor merge către Crucea Roșie România-Filiala Arad, cei mai în măsură să decidă în colaborare cu omologii lor din Ucraina, care ar fi nevoile momentului. Este tot ce putem face noi ca artiști pentru a-i ajuta pe cei care, în această perioadă, au mare nevoie de noi.”, a afirmat Claudia Iuga, solista formației Q Band.

Mă bucur că împreună cu mediul cultural și filiala arădeană a Crucii Roșii reușim să organizăm acest eveniment la Filarmonică. Le mulțumesc membrilor formației Q Band și tuturor artiștilor implicați, începând cu cei ai Filarmonicii arădene și încheind cu ultimul grafician, care au reușit într-un timp extrem de scurt să organizeze acest spectacol umanitar pentru strâgere de fonduri care cu siguranță le vor fi de ajutor celor care trec prin momente cumplite.”, a declarat primarul Călin Bibarț.

Nu este pentru prima dată când Primăria Arad prin domnul primar girează pentru societatea noastră. Îi mulțumim formației Q Band pentru inițiativa avută pentru poporul ucrainean.  Pentru noi este o onoare și o bucurie că munca noastră este apreciată, iar rezultatele se văd cu ochiul liber. Sunt sigur că acest liant puternic format între Q Band, Primăria Arad și Crucea Roșie va face în continuare lucruri mari. Pornim la drum cu încrederea că împreună suntem mai puternici și dovedim, dacă mai era nevoie, că umanitatea nu are granițe.”, a punctat președintele Crucii Roșii Arad, Dragoș Beniamin.

Cu ocazia conferinței de presă de azi, primarul Călin Bibarț a făcut câteva precizări legate de modul în care autoritățile locale sunt pregătite să cazeze la nevoie refugiați din Ucraina, în contextul în care în vama Nădlac timpii de așteptare sunt extrem de mari.

Suntem pregătiți să gestionăm în parametri decenți situația apărută pe sensul de ieșire din țară. Este clar că va mai trece o perioadă până când cozile de la punctele de trecere a frontierei vor dispărea, în condițiile în care partea maghiară lucrează cu un număr mult mai mic de personal decât partea română.”, a explicat primarul Călin Bibarț.

Edilul a atras atenția și asupra unui aspect important și de actualitate: donațiile în bani  și modul în care ar trebui să se facă acestea.

Fiți foarte atenți și verificați cu atenție cui trimiteți banii.  Nu vă lăsați înșelați de cei care profită de aceste momente și se folosesc de bunătatea oamenilor. Mai bine să fim precauți.”, a subliniat edilul Călin Bibarț.

Donațiile în bani se fac într-un singur cont la nivel național cât și prin numărul de sms 8825 cu textul UMANITATE”, a completat președintele Crucii Roșii Arad, Dragoș Beniamin.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.