Joi 10 octombrie 2024 la Sala Palatului Cultural Arad am avut parte de un nou regal muzical cu muzică de Anton Bruckner și Max Bruch. A fost o seară simfonică profund romantică, la o reîntâlnire cu una dintre vastele partituri ale maestrului Bruckner, cu Simfonia nr. 4, în mi bemol.
Ca temă principală a anului 2024, „Bicentenarul Anton Bruckner” ne îndeamnă să prospectăm un tărâm sonor inconfundabil, să îi atingem și să îi valorificăm profunzimile. Odată cu Simfonia nr. 4, „Romantica” ne alăturăm omagiului universal, pe care lumea muzicii clasice îl aduce admirabilului compozitor, la două sute de ani de la nașterea sa.
Alături de Simfonia nr. 4 în mi bemol major „Romantica” de Anton Bruckner am auzit și concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră de Max Bruch, în versiunea inegalabilului Gabriel Croitoru. Melomanii au fost delectați de Gabriel Croitoru care cântă la celebra vioară care i-a aparținut lui George Enescu, “Catedrala”, un exemplar semnat în 1731 de Giuseppe Antonio Guarnieri (del Gesu).
Dirijorul Cristian Neagu și solistul Gabriel Croitoru, alături de Filarmonica de Stat din Arad au interpretat:
- Max Bruch Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră în sol minor op.26;
- Anton Bruckner Simfonia nr. 4 în mi bemol major „Romantica”;
Anton Bruckner (1824–1896) a fost un compozitor austriac renumit în special pentru simfoniile sale grandioase și pentru muzica corală sacră. Stilul său muzical îmbină elemente de romantism târziu cu o profundă expresivitate spirituală, ceea ce a făcut să fie o figură singulară în peisajul
Anton Bruckner s-a născut pe 4 septembrie 1824, în Ansfelden, o mică localitate din Austria, și a fost educat inițial ca organist. Încă din copilărie, a fost fascinat de muzica sacră, în special de muzica bisericească catolică, iar mai târziu a studiat la Conservatorul din Viena. Influențele sale majore includ muzica liturgică, precum și simfoniile lui Ludwig van Beethoven și Franz Schubert, dar poate cea mai profundă influență asupra stilului său a fost muzica lui Richard Wagner. Bruckner a fost un admirator fervent al lui Wagner și a încercat să adapteze tehnicile acestuia la propriul său limba.
Bruckner este cel mai bine cunoscut pentru cele nouă simfonii ale sale, care sunt caracterizate de proporții monumentale, forme complexe și o adâncime emoțională impresionantă. Aceste lucrări sunt frecvent comparate cu simfoniile lui Beethoven, datorită mărimii și structurii lor. Printre cele mai notabile simfonii ale lui Bruckner se numără:
- Simfonia nr. 4 „Romantica” – Aceasta este probabil cea mai populară simfonie a sa, reflectând peisaje pastorale și evocații ale trecutului cavaleresc.
- Simfonia nr. 7 – Aceasta a fost unul dintre cele mai mari succese ale sale în timpul vieții, incluzând un adagio dedicat morții lui Wagner.
- Simfonia nr. 8 – Deseori considerată cea mai ambițioasă și profundă simfonie a lui Bruckner, este o lucrare copleșitoare din punct de vedere emoțional.
- Simfoniile sale au o structură complexă, folosind teme multiple și tranziții între tonalități cu un caracter monumental. Întreaga operă este încărcată de un sentiment de sublim și transcendență, cu pauze dramatice care permit ascultătorilor să contemple adâncimea muzicii.
Simfonia nr. 4 în mi bemol major, „Romantica”, compusă de Anton Bruckner, este una dintre cele mai accesibile și iubite lucrări ale sale. Finalizată în 1874 și revizuită în 1880, simfonia evocă peisaje naturale, povești cavaleresc și viziuni medievale.
Această lucrare se deschide cu un primă parte (Bewegt, nicht zu schnell) plină de mister, cu coarnele evocând o atmosferă de dimineață ce se trezește, o chemare ce introduce tema pastorală. Pe parcurs, orchestra se dezvoltă către pasaje grandioase, ce alternează între delicatețe și măreție. A doua parte (Andante quasi allegretto) este melancolică și lirică, exprimând o elegie plină de tandrețe și reflecție. Partea a treia, Scherzo (Bewegt), este puternic ritmică, cu imagini ale vânătorii medievale, reflectate în tema coarnelor de vânătoare. Trio-ul oferă un contrast mai calm și grațios.
Finalul (Bewegt, doch nicht zu schnell) aduce simfonia la un apogeu dramatic, cu teme ce revin și se suprapun, simbolizând atât triumful, cât și un sentiment de nostalgie eroică. Întreaga lucrare este străbătută de motive romantice, cu un echilibru perfect între forța epică și lirismul intim, făcând-o una dintre cele mai apreciate simfonii ale epocii romantice.
Pe lângă simfoniile sale, Bruckner a compus o cantitate substanțială de muzică religioasă, reflectând profundă sa credință catolică. Cele mai cunoscute lucrări în acest gen includ Misa nr. 3 în fa minor și Te Deum. Misa nr. 3, în special, este considerată una dintre cele mai mari lucrări corale romantice, combinând forța emoțională a unui requiem cu intensitatea unui imn de slavă.
Stilul său este caracterizat de o utilizare densă a orchestrei, pasaje lungi și imnuri grandioase, deseori simțindu-se o tensiune între dimensiunea mistică a muzicii sale și caracterul structural riguros. Utilizarea coralelor, precum și preferința pentru liniile melodice lungi și temele de natură ciclică, sunt elemente distinctive. Pauzele și tranzițiile între secțiuni sunt dramatice, conferind simfoniilor sale o respirație aproape cosmologică.
În timpul vieții, Bruckner a fost uneori critice pentru stilul său considerat „arhaic” sau „prea wagnerian”, dar după moarte, opera sa a căpătat aprecierea pe care o merită, fiind considerat unul dintre cei mai mari simfoniști ai secolului al XIX-lea. Mulți compozitori din secolul XX, precum Gustav Mahler și Arnold Schoenberg, au fost profund influențați de simfoniile lui Bruckner.
Astăzi, muzica lui Bruckner este interpretată frecvent în sălile de concert din întreaga lume, iar simfoniile sunt văzute ca fiind unele dintre cele mai importante lucrări din repertoriul romantic.
Max Bruch (1838–1920) a fost un compozitor german cunoscut în special pentru lucrările sale pentru vioară și orchestră, dar a avut o carieră prolifică în diverse genuri muzicale, incluzând simfonii, lucrări corale și opere. Deși concertul său pentru vioară în sol minor op. 26 este cel mai celebru, întreaga sa operă reflectă o sensibilitate melodică profundă și o dedicare față de tradițiile romantice germane.
Bruch s-a născut în Köln, Germania, într-o familie de muzicieni și a început să compună de la o vârstă fragedă, fiind recunoscut ca un copil minune. A studiat muzica cu renumitul profesor Ferdinand Hiller și, ulterior, a fost influențat de mari compozitori ai timpului, precum Felix Mendelssohn și Robert Schumann, ale căror stiluri melodice și armonice se regăsesc adesea în creațiile sale. După ce a studiat la Köln, Bruch a ocupat mai multe posturi de dirijor în Germania și Anglia.
Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră în sol minor, op. 26 este, fără îndoială, cea mai faimoasă lucrare a sa și una dintre cele mai interpretate concerte de vioară din întreaga lume. Lucrarea este apreciată pentru combinația sa unică de expresivitate lirică și virtuozitate tehnică. Această lucrare este interpretată frecvent în săli de concert din întreaga lume, fiind considerat piatra de temelie a repertoriului romantic. Totuși, Bruch a fost uneori nemulțumit de faptul că succesul acestei lucrări a umbrit restul operelor sale, deși a compus alte concerte remarcabile pentru vioară, precum Concertul nr. 2 în re minor, op. 44 și Concertul pentru vioară în fa minor, op. 84, ambele mai puțin cunoscute, dar totuși admirabile pentru construcția lor complexă.
Bruch a fost un compozitor profund romantic, concentrându-se în mod special pe melodie și pe expresivitatea emoțională. Deși contemporan cu Richard Wagner și Johannes Brahms, Bruch s-a opus tendinței wagneriene de a transforma muzica într-un limbaj simbolic și complex. El a rămas fidel tradițiilor melodice clasice, preferând claritatea și echilibrul formal în compozițiile sale. Acest lucru se vede în structura sa armonică solidă și în preferința pentru teme lirice, adesea influențate de muzica populară și tradițională.
Deși Bruch nu a atins nivelul de notorietate al altor compozitori din secolul al XIX-lea, cum ar fi Brahms sau Wagner, muzica sa a rămas în inimile iubitorilor de muzică prin frumusețea pură a melodiilor sale și prin lucrările sale esențiale pentru vioară și orchestră. În timpul vieții, el a fost cunoscut ca un excelent profesor și dirijor, influențând generațiile de muzicieni prin activitatea sa educațională la Academia de Muzică din Berlin.
