La mulți ani Colegiului Economic Arad!
Colegiul Economic din Arad este una dintre cei mai vechi și prestigioase instituții de învățământ din județul Arad, cu o istorie care începe în anul 1885. În 2025, colegiul marchează 140 de ani de activitate educațională continuă, o aniversare care reflectă tradiția și contribuția sa semnificativă la formarea profesională a tinerilor din Arad, din județul Arad și din împrejurimi.
Fondat în 1885, Colegiul Economic Arad s-a remarcat de-a lungul timpului prin adaptarea constantă la cerințele pieței muncii prin promovarea unei educații moderne și flexibile. Instituția oferă specializări în domeniile economice, comerț, turism și alimentație publică, atât în regim de liceu de zi și seral, cât și prin învățământ profesional.
Au participat la aniversarea da 140 de ani a Colegiului Economic Arad, printre alții, Av. Mihai Pașca – Prefect, Instituția Prefectului județul Arad; Ing. Călin Bibarț – Primar al Municipiului Arad; Dr. Teodor Cilan – Rector al Universității „Aurel Vlaicu” Arad; Dr. Coralia Cotoraci – Rector al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad; Glad Varga – Senator în Parlamentul României; Gheorghe Falcă – Europarlamentar; Gianina Pistru – Deputat în Parlamentul României; Janina Coraș – Inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Arad dar și invitați de seamă din Neuchâtel Elveția, parteneri ai Colegiului Economic din Arad de peste 30 de ani. Au fost prezenți și invitați din partea Corpului Experților Contabili si Contabililor Autorizați, dar și foarte mulți profesori pensionari de la Colegiul Economic Arad.
Colegiul Economic Arad are o istorie impresionantă. Pe 14 iunie 1885 se aprobă înființarea școlii cu numele Școala Comercială Medie din Arad de către Ministrul Instrucțiunii Publice din Budapesta. Peste câteva zile, în data de 18 iulie 1885, Consiliul Comunal Arad hotărăște deschiderea școlii. Apoi, pe 28 septembrie 1885 se inaugurează clasa I la Școala Comercială Medie Arad. După această dată, școala a funcționat fără întrerupere până în prezent.
Chiar dacă a trecut prin multe schimbări politice, economice sau sociale, inclusiv două războaie mondiale, cursurile Școlii Comerciale Medie din Arad sau cum s-a numit de-a lungul timpului, nu au fost întrerupte niciodată, acest lucru demonstrând necesitatea unei astfel de instituții de învățământ în Arad.
Școala Comercială Medie a purtat acest nume doar în anul înființării, iar începând cu anul școlar 1886-1867, timp de 14 ani, s-a numit Academia Comercială. Mai târziu, din anul 1900, se va numi Școala Comercială Superioară.
De menționat că până în 1918, dar și câțiva ani după aceea, cursurile școlii erau ținute în limba maghiară. Limba Română apare ca obiect de studiu facultativ începând cu anul școlar 1918-1919. Au urmat mai multe schimbări în perioada următoare. Un moment important a avut loc în 1975 când Liceul Economic Arad se mută în actuala locație, Piața George Enescu nr. 2.
În 19 septembrie 2000 școala a fost numită Colegiul Economic Arad, nume purtat și azi. Misiunea Colegiul Economic Arad este de a fi o școală europeană modernă prin diversificarea ofertei educaționale oferind absolvenți cu o bună pregătire teoretică și practică pieței muncii din Arad și din România. De la înființare și până azi, școala cu diferitele nume purtate, a asigurat permanent o forță de muncă calificată care a contribuit la dezvoltarea economică a orașului Arad.
“Renumele Colegiului Economic Arad s-a construit prin excelență educațională, un corp profesional de elită și performanțele elevilor. De-a lungul timpului, instituția a atras elevi motivați și dornici să-și clădească un viitor în domeniul economic, consolidându-și astfel prestigiul la nivel județean și național. Participarea la competiții economice și antreprenoriale a adus numeroase premii și recunoașteri Colegiului Economic Arad, confirmând astfel calitatea actului educațional. Aniversarea a 140 de ani de învățământ economic în Arad nu este doar o celebrare a trecutului, ci și un angajament puternic pentru viitor. Această clădire în care ne aflăm acum a fost martora Marii Uniri și este reprezentativă pentru ansamblul arhitectural al orașului. În această școală s-au format de-a lungul timpului generații de specialiști care au contribuit la dezvoltarea orașului, regiunii și a țării. Școala înseamnă educație, iar educația înseamnă modernizare și dezvoltare”, a spus prof. Monica Băltărețu, directorul Colegiului Economic Arad. “La mulți ani Colegiului Economic Arad! La mulți ani învățământului economic arădean!“.

Cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea Colegiului Economic Arad au fost organizate mai multe manifestări în incinta școlii. A avut loc o festivitate dedicată Zilei Școlii, evidențierea elevilor premiați la Olimpiade și concursuri, Corul școlii a susținut un program artistic, a fost organizat un dineu festiv, dar și mai multe activități dedicate Zilei Școlii. Au mai avut loc sesiuni de referate și comunicări ale elevilor și profesorilor, despre cultură, știință, educație, spiritualitate, tradții, obiceiuri sau sărbători din spațiul românesc. Nu a lipsit nici Self-Leadreship sau The Escape Chalenge. A fost un eveniment organizat ireproșabil de conducerea Colegiului Economic Arad.
Merită menționată lansarea cărții – “Siguranța Viitorului Financiar” – carte scrisă de Tiberiu Filip, un fost elev și absolvent al Liceului Economic Arad, de origine din Sântana. Este o carte care poate ajuta și ghida actualii elevi și viitorii absolvenți ai școlii pentru o carieră în domeniul economic.
“Această carte este scrisă tocmai pentru elevii de liceu, nu este foarte tehnică. Este scrisă pentru elevul din mine care ar fi vrut să audă la 15-16 ani tot ce explic eu acum în termeni simpli și ușor de înțeles, în așa fel încât dacă ai terminat patru clase să poți să înțelegi“ a declarat Tiberiu Filip pentru Arad Obiectiv. “Educația financiară s-a introdus deja în școli, dar educația în investiții este un alt pas esențial pentru România, pentru că Bursa din România, deși are câțiva zeci de ani de existență, poate să fie motorul economiei. Dacă oamenii investesc și cumpără părticele din afaceri mici (acțiuni) prin bursă, atunci vin mai mulți bani pe bursă. De fapt scopul bursei este acela de a finanța. Bursa românească este astăzi evaluată cam la 50 de miliarde de lei, cum ar fi dacă Bursa românească ar ajunge la 500 de miliarde de lei. Nu trebuie să se întâmple foarte multe lucruri pentru ca acest lucru să se întâmple în următorii 20 ani. Trebuie doar să avem mentalitatea de a investi și să nu mai ținem banii acasă sau într-un depozit bancar. Sunt sute de miliarde de lei pe care românii îi țin din frica de a investi, în loc să-I pună la lucru. Cred că acum cu noua generație frica începe să dispară. Primul pas ar fi să cumpărăm titluri de stat garantate de statul român. La aceste titluri statul oferă astăzi 6,25% pe an timp de șapte ani la euro, la lei procentul este mai mare. Nicio bancă nu oferă atâta. Acești tineri au astăzi oportunitatea pe care eu nu am avut-o acum 25 de ani când am fost în liceu. Ei pot să investească nu doar în România, ci și pe piețele din SUA, de exemplu, direct din România. Este un mare avantaj. Dacă eu aș fi știut la 16 ani ce știu acum în domeniu financiar, probabil aș fi avut un “0” în plus la averea netă”, a încheiat Tiberiu Filip.

Felicitari si Multumesc Volegiului Economic Arad