Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare patru mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de magistrații Tribunalului Arad.
Au fost condamnați la executarea pedepsei cu închisoarea: un bărbat de 43 de ani, din Archiș – 6 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani; un arădean de 57 de ani – 5 ani pentru aceleași infracțiuni; un bărbat de 50 de ani, din Zăbrani – 4 ani pentru constituirea unui grup infracțional organizat, spălare de bani și abuz în serviciu și un bărbat de 42 de ani, din Bocsig, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani.
Cei 4 bărbați au fost încercerați în Penitenciarul Arad.
Deși acest lucru nu este menționat în comunicatul oficial al IPJ Arad, din motive evidente ce țin de „protejarea datelor personale”, analizând pedepsele menționate, cel mai probabil este vorba despre cele patru persoane condamnate în „Dosarul Zăbrani”: Radu Viorel Popa, Valer Pop, Marian Toader și Jean Cîrja.