Deși clubul nu a anunțat oficial, antrenorul Mircea Rednic a declarat astăzi în conferință de presă faptul că atacantul Vlad Morar și-a reziliat chiar în cursul zilei contractul cu UTA. Având convingerea că majoritatea cititorilor noștri au înțeles ironia din titlul acestui material, nu putem decât să constatăm faptul că, din păcate, am avut dreptate în iarnă atunci când am considerat drept bizară readucerea la Arad a unui jucător care a dezamăgit și în urmă cu 3 ani, la precedentul său periplu în Calea Aurel Vlaicu și care între timp nu avusese nici evoluții remarcabile nici la următoarele echipe la care a evoluat. Dar iată ce scriam în ianuarie, atunci când Morar a semnat a doua oară cu UTA:
„Cum se justifică atunci revenirea la Arad a unui jucător care la prima experiență în Calea Aurel Vlaicu nu a convins? A luat cariera sa în acești trei ani o curbă ascendentă? Greu de susținut asta. Morar a mai jucat după plecarea de la UTA la Gaz Metan Mediaș (35 meciuri – 6 goluri – o pasă decisivă), Dinamo (14 meciuri – 5 goluri – o pasă decisivă) și Farul Constanța (23 de meciuri – 4 goluri) pentru ca în iarnă să ajungă în liga secundă cipriotă la „celebra“ Niki Volou, unde a jucat doar 9 meciuri, n-a marcat niciun gol și a dat o pasă decisivă.“
Din păcate pentru el (și implicit și pentru UTA), a doua aventură a lui Morar la Arad a fost și mai slabă decât prima. Dacă pe parcursul turului de campionat 2020-2021, când a fost legitimat tot doar câteva luni la echipa noastră, a adunat 13 apariții, 4 goluri și o pasă decisivă, de data aceasta atacantul are cifre de-a dreptul dezastruoase: 8 apariții (cu o medie de 27,25 minute jucate), doar 2 meciuri ca titluar și doar 4 cu mai mult de un sfert de oră petrecut pe teren, 0 goluri, 0 pase decisive. După cele scrise în iarnă și după cifrele pe care tocmai le-am menționat aici, am putea să ne întrebăm de ce și pentru ce a fost acest jucător adus și plătit timp de 5 luni de către UTA, dar probabil că am face-o degeaba.
În afara lui Morar, un alt jucător este ca și plecat de la UTA, este vorba despre brazilianul Marcelo Freitas. La început Rednic nu a dorit să confirme veridicitatea informațiilor despre plecarea acestuia, însă ulterior a confirmat faptul că a decis să renunțe la mijlocașul sud-american, având în vedere că sunt șanse mari ca în sezonul viitor UTA să îl păstreze pe Cătălin Vulturar sub formă de împrumut de la Rapid. Ținând cont că UTA îl mai are pe Pedro în acea poziție și că la vară se va întoarce și Denis Hrezdac, care a avut un sezon foarte bun la Hunedoara, decizia de renunțare la Fretas nu pare neapărat ilogică, singurul semn de întrebare fiind media de vârstă foarte mică din ipoteticul compartiment median cu care UTA ar urma să abordeze viitorul sezon.
Însă până la confirmarea acestor presupuneri vizavi de viitoarea configurație a echipei, mai este ceva drum de parcurs; un drum care urma să treacă astăzi prin biroul lui Alexandru Meszar, unde era programată o întâlnire a acestuia cu Mircea Rednic, în care să fie schițată strategia pentru sezonul viitor. Reamintim însă că în urmă cu două săptămâni, Rednic a declarat public că nu rămâne la Arad decât în condițiile în care clubul își va propune mai mult decât în acest sezon.