Ce au făcut jandarmii arădeni în aprilie: 2.392 misiuni, 601 amenzi, 52 fapte penale și 51 de autori depistați

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

În luna aprilie, jandarmii arădeni au desfășurat 2392 misiuni de ordine publică, pază și protecție instituțională și pază transporturi speciale, pe timpul cărora au fost constatate 601 fapte de natură contravențională și 52 fapte de natură infracțională, constatate atât independent cât și în cooperare cu Poliția.

Pentru responsabilizarea populației cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară, jandarmii arădeni au desfășurat peste 150 acțiuni cu caracter preventiv în zonele aglomerate, piețe, parcuri, în mijloace de transport în comun și în alte zone de interes operativ. Pe această linie au fost constatate 553 fapte de natură contravențională, sancționate cu amenzi în valoare de 82.300 lei. Din cele 553 sancțiuni contravenționale, 364 au fost avertismente scrise.

Pe segmentul ordinii și siguranței publice, jandarmii au constatat 48 fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, fiind aplicate 48 amenzi în valoare de 14.150 lei.

Pe timpul misiunilor executate, jandarmii arădeni au constatat 15 infracțiuni fiind întocmite actele necesare începerii urmăririi penale: două pentru furt, două pentru braconaj piscicol, una pentru lovirea sau alte violențe, una pentru zădărnicirea combaterii bolilor, una pentru comercializare țigări netimbrate, opt pentru deținere substanțe interzise și au acordat sprijin la constatarea a 37 infracțiuni, pe timpul misiunilor desfășurate în cooperare cu Poliția, în sistem integrat prin patrule mixte.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.