marți, 25 noiembrie, 2025
spot_img

‼️ CCA poziție fără echivoc: golul UTA-ei trebuia validat!

Distribuie articolul

Comisia Centrală de Arbitri din cadrul FRF a dat publicității astăzi un comunicat care validează punctul de vedere exprimate atât de oficialii și suporterii UTA-ei, cât și de alți comentatori neutri, persoane publice sau simpli microbiști: anume că golul prin care UTA a deschis scorul în partida de ieri cu Universitatea Cluj nu trebuia anulat! Iată comunicatul forului conducător al arbitrajului românesc:

„După analizarea incidentului, Comisia Centrală de Arbitri clarifică faptul că arbitrii VAR nu ar fi trebuit să intervină în cazul acestei decizii factuale de offside.

Din cauza dificultății identificării piciorului stâng al fundașului pe gazon și a piciorului drept al atacantului aflat în aer, arbitrii VAR au fost ghidați către o decizie greșită.

După redesenarea liniilor, am concluzionat că atacantul se află aproape pe aceeași linie cu penultimul apărător și, prin urmare, golul echipei UTA Arad ar fi trebuit validat.“

Reamintim că în partida dintre UTA și Universitatea Cluj (scor final 0-2), desfășurată ieri în etapa a 17-a a Superligii, UTA a deschis scorul în minutul 25 în urma unei faze în care Roman a executat scurt un corner de pe partea stângă, a reprimit de la Costache și apoi a centrat la colțul lung de unde Abdallah a redirecționat mingea în careul mic, unde Coman a introdus-o în plasă. După 6 minute de analiză din camera VAR (unde oficial principal a fost Andrei Chivulete iar asistent Andrei Antonie) a venit decizia de ofsaid la pasa lui Costache către Roman. Reluările și graficele cu liniile trasate de oficialii din camera de video-arbitraj nu au relevat însă nicio dovadă că jucătorul UTA-ei s-ar fi aflat mai aproape de linia porții decât ultimul fundaș al echipei oaspete.

Comunicatul FRF nu mai are din păcate niciun meci asupra deznodământului partidei dar, sperăm noi, va contribui la evitarea unor astfel de decizii greșite pe viitor; asta în măsura în care respectivele greșeli sunt neintenționate.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți