Cadouri oferite din inimă, zâmbete și bucurie la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Arad

Social Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Elevii claselor a V-a E și a V-a B de la Liceul Național de Informatică Arad, sub coordonarea doamnelor diriginte Mirela Groza și Floarea Jurca, și-au ținut promisiunea și au fost „Moș Crăciun” pentru copilașii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Arad (CSEI).

Acțiunea se înscrie în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC), o acțiune susținută de doamna Maria Pașcalău, director al Liceului Național de Informatică, și coordonată de doamna profesor învățător, Mirela Gornic.

Voluntariatul oferă șansa de a te descoperi sau redescoperi. Cadrele didactice sunt mândre de elevii lor și s-au bucurat să vadă cu cât drag și dăruire au fost oferite aceste cadouri. Elevii celor două clase au demonstrat că altruismul și solidaritatea pot și trebuie să fie prezente de la cele mai fragede vârste.

Este a doua acțiune de voluntariat în care doamna Mirela Groza, împreună cu doamna Floarea Jurca, și-au implicat clasele la care sunt și diriginți. Cu siguranță acțiunile lor nu se vor opri aici, pentru că nevoia de implicare și de inițiativă îi va ajuta pe copii să se dezvolte și pe plan personal.

 

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.