Comunele Buteni, Vladimirescu și Zădăreni au câștigat mai multe proiecte importante prin PNRR

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Primarii a trei comune din județul Arad au semnat, în aceste zile, la București, proiecte ce urmează a fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Este vorba despre proiecte care privesc comunele Buteni, Vladimirescu și Zădăreni.

Piste de biciclete, stații de încărcare electrice și supraveghere video, la Buteni

Noi proiecte în județul Arad, finanțate prin PNRR. Primarul comunei Buteni, Mircea Braiți, a semnat astăzi la București primul proiect câștigat din cele trei depuse pe Componenta 10 – Fondul Local. Investiția presupune amenajarea unei piste de biciclete pe intravilanul localităților Păulian și Berindia, în lungime de 1,91 km, cu o lățime de 2 metri (pe partea stângă în direcția Păulian – Berindia), proiect în valoare de 191.000 Euro, ca parte eligibila prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Celelalte două proiecte câștigate vor fi semnate în următoarea perioadă. Este vorba despre două stații de încărcare electrice FAST CHARGE, în valoare de 25.000 de lei fiecare. Ele vor fi amplasate pe DN79A, în parcarea din fața Căminului Cultural Buteni și lângă drumul DJ793, în parcarea WOLF. Cel de-al treilea proiect constă în amplasarea de camere de supraveghere video în toate satele comunei, achiziționarea de mobilier urban inteligent, extinderea WI-FI în comună, automatizarea sistemelor de irigații pentru cele două parcuri din fața primăriei și achiziționarea unei drone pentru inspectarea teritoriului”, a declarat Mircea Braiți, primarul comunei Buteni.

Cele trei proiecte finanțate din fonduri PNRR  au valoarea totală de 374.000 euro.

Trei proiecte pentru Vladimirescu, Horia și Mândruloc

Pista de biciclete între Horia și Vladimirescu, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență! Primarul comunei Vladimirescu, Mihai Mag, a semnat la Ministerul Dezvoltării contractul de finanțare a proiectului „Pistă de biciclete în localitatea Horia”. Pista va avea lungimea de 3,5 km, va traversa localitatea Horia și o va lega de Vladimirescu. Proiectul care prevede construirea pistei de biciclete are valoarea de 1,9 milioane lei.

Primarul comunei Vladimirescu, Mihai Mag, a adăugat: „Totodată, am fost și la Compania Națională de Investiții unde am finalizat dosarul pentru finanțarea proiectului «Sală de sport în localitatea Mândruloc». Muncim pentru proiecte bune, în folosul comunității noastre”.

Un al treilea proiect, de asemenea finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, este „Reabilitarea și creșterea eficienței energetice a școlii din localitatea Horia”, valoarea lucrării fiind estimată la 3,6 milioane de lei.

Reabilitare de blocuri, piste de biciclete și stații de încărcare și la Zădăreni

Primarul comunei Zădăreni, Petru Șiclovan, a semnat, astăzi, la București, două contracte de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Prin proiectul «Renovare energetică clădiri rezidențiale multifamiliale în comuna Zădăreni», în valoare de 5,12 milioane lei, reabilităm cele patru blocuri din comună. Al doilea proiect, în valoare de 2,78 milioane lei, presupune construirea unui piste de biciclete, cu o lungime de 4 kilometri și lățime de 2 metri, din localitatea Bodrogul Nou până la limita cu municipiul Arad. Tot prin acest proiect amenajăm șase stații de încărcare a vehiculelor electrice. Muncim pentru dezvoltarea comunei noastre și ne dorim să profităm de toate oportunitățile de finanțare disponibile”, a declarat primarul Petru Șiclovan.

Cele două contracte au fost semnate la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.