Cupa României la haltere, destinată categoriei de vârstă tineret, s-a desfășurat recent în sala Giulești din București și a adus un nou rezultat remarcabil pentru sportivul Daniel Jigău de la CSM Arad. Acesta a urcat pe podium la categoria 71 kg, reușind să obțină medalia de bronz cu un total de 233 kg.
Un alt reprezentant al clubului arădean, Alexandru Pițucă, a concurat la categoria 94 kg, unde a încheiat competiția pe locul 7, cu un total de 205 kg.
Ambii sportivi sunt antrenați de Adrian Jigău și Pavel Sebeșan, iar participarea lor la această competiție a fost cu dublă miză, Cupa României contând și ca etapă de calificare pentru finala Campionatului Național. Prin rezultatele obținute, cei doi halterofili și-au asigurat prezența în faza finală a întrecerii naționale.