Breaking news: SCU a fost exclusă din AFC UTA!

Sport

Scris de Giuliano Junc

Astăzi de la ora 16:00 la sediul clubului UTA de pe Calea Victoriei a avut loc Adunarea Generală a AFC UTA având ca unic punct pe ordinea de zi excluderea Suporter Club UTA din AFC UTA. În ciuda protestelor suporterilor dar și a mesajului transmis în această dimineață de primarul Aradului, Călin Bibarț, care atrăgea atenția că „n-am auzit ca undeva un club să existe fără suporteri, iar cei ai UTA-ei sunt considerați printre cei mai frumoși și civilizați. Să intri în conflict cu cei ce te susțin este un act de imaturitate, să fiu iertat“ sau că „n-am văzut nicăieri cluburi fără suporteri, dar am văzut în schimb jucători, antrenori și chiar conducători de cluburi care au trebuit să plece când suporterii nu i-au mai susținut“, Alexandru Meszar și grupul său care deține majoritatea clară în AFC UTA a decis cu 6 voturi contra 1 să excludă asociația suporterilor din AFC UTA.

Reamintim că decizia are implicații cel puțin imprevizibile în condițiile în care Suporter Club UTA este deținătoarea mărcii UTA și era membrul din AFC UTA care asigura identitatea clubului. Reprezentanții suporterilor au declarat că vor ataca decizia de astăzi în justiție deciși să își apere statul în club: „Este datoria noastră să apărăm și să luptăm pentru ca numele „UTA” și moștenirea Baronului să rămână nepătate și să nu poată fi târâte prin noroi de către o șleahtă de pungași mărunți. Nu ne vom da bătuți! Nu vom renunța să luptăm pentru valorile morale în care credem și pe care le promovăm! Ne luăm angajamentul în fața tuturor suporterilor să luptăm prin toate mijloacele legale pentru a întoarce o decizie pe care o considerăm abuzivă, discreționară și lipsită de temeinicie!“ se arată într-un mesaj postat acum câteva minute pe rețelele de socializare de către Suporter Club UTA.

Vom reveni în cursul serii și a zilei de mâine cu mai multe amănunte legate de această ședință și urmările ei.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.