De câteva zile bune, transportul de mărfuri peste frontiera româno-ungară este efectiv sufocat, iar șoferii de camioane stau blocați pe drumuri, în cozi kilometrice. În același timp, firmele de transport pierd bani, mulți bani, iar de multe ori până și șoferii sunt trași la răspundere pentru întârzierile avute.
Din păcate, această situație persistă de zile bune, însă vedem că lucrurile nu par a se îndrepta și blocajele continuă. Din această cauză, am fost să vedem care este situația de la fața locului și să stăm de vorbă cu șoferii de camioane blocați de vreme bună în respectivele coloane.
Pe ieșirea din țară e jale
Înainte de toate, trebuie spus că astăzi, 26 noiembrie, cozile de camioane erau aproximativ la fel de lungi ca și în zilele precedente. Spre exemplu, la ieșirea din țară, de la ultimul camion aflat în coloană și până la vamă erau 11,8 kilometri, în condițiile în care pe anumite porțiuni de drum camioanele erau staționate chiar și pe două benzi (banda de urgență și banda 1). Adică, dacă ar fi fost așezate pe o singură bandă, coada ar fi fost chiar mai mare de 11,8 km.
Cum spuneam, am vrut să stăm de vorbă cu oamenii de acolo, cu șoferii acelor camioane, pentru a vedea de câtă vreme stau blocați, ce înseamnă pentru ei și companiile lor aceste blocaje, dar și de ce cred ei că se produc aceste blocaje.
„Stau deja de cinci ore. Mai am vreo 2 kilometri până în vamă și probabil o să mai stau vreo trei ore. Este absurd ce se întâmplă aici și am impresia că nu interesează pe nimeni lucrurile astea. La autorități mă refer. Dacă eu nu ajung la timp, plătesc, dar eu nu ajung la timp din cauza lor. Stai aici ore întregi, apoi ți se termină programul și ești obligat să faci pauză. Nu ai ce face. Nu știu ce să zic… din ce cauză stăm aici, blocați, de atâtea ore!? Am înțeles că de vină ar fi sistemul (n.red. – sistemul informatic) unguresc. Că ar fi schimbat nu știu ce și că acum nu merge și se tot blochează, sau ce. Dar nu doar asta e problema. Problema e și cântarul de la români. Ne bagă pe toți, obligatoriu, la cântar și aici pierdem o grămadă de vreme. Au făcut și românii noștri nu știu ce modificări la cântar, în vară, iar de atunci e jale. Înainte stăteai la cântar 30 de secunde, acum stai 10 minute. Calculați dvs. cât se pierde. De ce nu putem avea și noi un sistem de cântar ca ungurii? Acolo există și cântare peste care poți trece și cu 60km/h, iar dacă acel cântar sesizează că ai putea fi încărcat peste limită, te trimite obligatoriu la celălalt cântar mai exact. Eu, spre exemplu, sunt încărcat cu 2,5 tone acum, că am materiale ușoare. Stau aici degeaba, cu orele”, ne-a explicat unul dintre șoferi.
„Stau aici de la 8 dimineața și e ora 12:00. Am program de 15 ore, iar la ora 23:00 mi se termină programul. Ce fac? Sunt obligat să opresc unde mă prinde finalul programului și să îmi fac pauza. Sunt deștepți ai noștri (n.red. – autoritățile române) și au recondiționat ei nu știu ce la cântar în vară, sau ce naiba au făcut. De atunci, cântarul românesc omoară transportul”, explică un alt camionagiu, completat de un coleg de-al său: „Apropo de pauze și de program. Îl vedeți pe băiatul ăsta turc? (n. red. – făcând semn cu mâna către un camion înmatriculat în Turcia, care era oprit exact la intrarea către zona de cântar). E oprit aici, că trebuie să-și facă pauza. Ce să facă? Unde să oprească? Unde să se ducă? Parcări nu sunt, sau cel puțin nu destule. Puțin mai în spate, stă poliția (n.red. – confirmăm că i-am văzut și noi) și te amendează că te oprești la ieșirea de pe autostradă. Asta știu să facă. În schimb, noi tragem”.
Am pornit mai departe, spre Vama Nădlac II, unde am stat de vorbă și cu alți șoferi, curioși fiind de cât timp stau opriți în trafic.
„Eu nu stau de mult timp, că am venit de aici, de lângă, dar oricum se stă enorm. Problema e la vamă, dar nu la români, ci la unguri, din ce am înțeles. Faci minim o oră de la cântar și până aici, la trecere. Adică vreo 600 de metri. Minim o oră. Nu e normal. Și mai e o problemă, că din cauza a ce se întâmplă aici nu pierdem doar timpul ăsta, doar orele în care stăm blocați aici. Dacă nu ajung la timp la descărcare, mai stau trei zile acolo, aiurea, până mă programează la o nouă descărcare. Firmele pierd bani, mulți bani. Noi suntem trași la răspundere că nu respectăm programul”, ne-a explicat un șofer care tocmai se pregătea să „izbăvească” și să treacă frontiera.
Un alt camionagiu, unul care mai avea doar trei camioane în fața lui până să treacă vama, ne-a uluit efectiv când ne-a spus câte ore a pierdut: „Am plecat ieri dimineață, la 7:00, de lângă Arad. Între timp am fost nevoit să îmi fac și pauza. Am făcut-o pe banda de urgență, că n-aveam unde, altundeva. E ora 12:00 acum. Calculați dvs. cât timp am pierdut aici. Marți dimineață trebuie să fiu în Scoția cu marfa. Credeți că ajung? Nu ajung. Nu am nici cea mai mică șansă”.
Practic, acest șofer a reușit să ajungă de undeva de lângă Arad și până la frontieră în aproximativ 29 de ore. Adică o zi și cinci ore pentru nici 50 de kilometri.
Pe intrarea în România e la fel
Din păcate, situația este aproape identică și pe celălalt sens, adică pe tranzitarea frontierei româno-ungară dinspre Ungaria spre țara noastră.
Am stat de vorbă cu un șofer care tocmai reușise să treacă frontiera și l-am întrebat cât timp i-a luat să facă asta: „Păi, am stat de la 8 dimineața și e 12:30. Am făcut 4 kilometri în 4 ore. Nu știu care e cauza, dar e absurd”.
Un alt șofer tocmai intrat în România, dinspre Ungaria, dă vina pe autoritățile maghiare.
„Vameșii nu au chef de lucru. Sunt flegmatici. Îi vezi cum se mișcă și te ia cu capul, dar nu ai ce să faci. Dacă îi întrebi, dau vina pe faptul că nu au destul personal”, ne-a povestit șoferul în cauză, completând cu faptul că și în țara vecină coada de camioane e la fel de mare, ca și cea de la noi: „Și în Ungaria e coada de 11 kilometri”.
Ce spune Poliția de Frontieră Română
Am luat legătura și cu reprezentanții Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră pentru a vedea și ce spun autoritățile române despre această situație, iar aceștia ne-au confirmat oarecum o parte din cele spuse de șoferii cu care am stat de vorbă, anume că problema este generată de partea maghiară.
„Ca urmare a implementării unei noi aplicaţii la controlul de frontieră de către autorităţile de frontieră maghiare, în prezent, prin punctele de trecere a frontierei de la graniţa comună, traficul transfrontalier se desfăşoară îngreunat, fiind înregistrate coloane de automarfare atât pe sensul de ieşire din România, cât şi pe cel de intrare.
În acest sens, au fost contactate autorităţile de frontiera din ţara vecină, în vederea dispunerii unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului, având în vedere că formalităţile de frontieră la graniţa cu Ungaria se derulează împreună cu poliţiştii maghiari.
Inspectoratele Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Oradea şi Sighetu Marmaţiei au luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi fluidizarea traficului.
Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pentru acest tip de mijloace de transport, în funcţie de configuraţia şi capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
Drept urmare, în intervalul orar respectiv, recomandăm participanților la trafic care intenţionează să se deplaseze în afara graniţelor ţării să folosească celelalte puncte de trecere a frontierei deschise în regim internaţional de la frontiera cu Ungaria”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră Română.
„Softul” e de vină, dar cine plătește pagubele produse?
Toate ca toate, dar, totuși, cine răspunde? Am înțeles, deci, că de vină pentru ce se întâmplă e un amărât de soft de calculator, o aplicație care mai mult nu funcționează, se pare, decât funcționează. Șoferii de camioane pierd ore și chiar zile pe drum, în blocaje. Companiile de transport-logistică depășesc termene de livrare și pierd timp și bani. Și nu puțini! Alte companii își așteaptă mărfurile, care zac în camioane, pe marginea unor drumuri. La rândul lor, aceste companii pierd mulți bani, chiar dacă într-un final primesc mărfurile, dar timpul înseamnă bani.
Și, totuși, cine răspunde pentru aceste pierderi? Răspunsul e simplu: pierderile (nu tocmai mici!) și le asumă aproape toți cei implicați și enumerați mai sus, cu excepția celor care chiar se fac vinovați de această situație, adică a autorităților maghiare.
Foarte obiectivi si realisti, bravo!