vineri, 18 iulie, 2025

🚔 Aventura penală a doi tineri din Săvârșin: furt de mașini, plăcuțe false și drumuri pe forestiere

Distribuie articolul

Doi tineri din comuna Săvârșin au fost reținuți de polițiști, după o ispravă demnă de filmele cu protagoniști neinspirați. Totul a pornit pe 15 iulie, când polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre dispariția unui autovehicul din comuna Petriș.

În urma investigațiilor, anchetatorii au descoperit că cei doi s-au deplasat cu un autovehicul neînmatriculat, căruia i-au aplicat un număr fals, până în comuna Petriș, de unde ar fi furat o altă mașină – și ea neînmatriculată. Apoi, liniștiți, s-au întors cu „prada” acasă, în Săvârșin.

Vehiculul furat a fost găsit ulterior abandonat pe un drum forestier din satul Troaș și a fost predat proprietarului. Ancheta a mai scos la iveală un detaliu interesant: încă din februarie 2025, cei doi ar fi sustras cheile mașinii, dar fapta nu fusese reclamată atunci.

Pe baza probelor, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova a dispus ulterior măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului, într-un dosar care vizează mai multe infracțiuni: furt calificat, furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul neînmatriculat, utilizarea unor plăcuțe false și conducerea fără permis.

Poliția reamintește că punerea în mișcare a acțiunii penale nu înfrânge prezumția de nevinovăție.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți