Cinci persoane au trecut prin momente de panică, în această după-amiază, la Felnac. Astfel, o persoană care conducea un autoturism pe Drumul Județean 682, la o curbă strânsă în localitatea Felnac, a pierdut controlul volanului, iar mașina a „zburat” peste șanțul de pe marginea drumului și s-a oprit aproape de gardul unei case.
Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit rapid cu autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).
În autoturismul în cauză se aflau cinci persoane, dintre care doi adulți și trei minori. În urma evaluării medicale, două persoane, o femeie și un minor, au fost transportate la spital.
În tot acest timp, pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.