duminică, 21 iulie, 2024

Au trecut doar 3 etape şi UTA e groggy

Distribuie articolul

S-au scurs doar trei etape din noua ediţie de campionat şi UTA arată deja ca una dintre candidatele la retrogradare, lăsând impresia unui nefericit aruncat în apă şi care începe să se ducă la fund dând împrăştiat din braţe. Trei etape la capătul cărora UTA are o zestre de un singur punct şi asta fiind meritul aproape exclusiv al portarului Florin Iacob care pare în acest moment singurul care reueşteşte să se ridice la nivelul cerinţelor primului eşalon. De altfel şi ieri la Sibiu, Iacob este „vinovatul“ pentru proporţiile limitate ale scorului deoarece fără câteva dintre intervenţiile acestuia, diferenţa ar fi fost clar mai mare.

La Galaţi şi cu CFR echipa lui Rednic a fost disfuncţională dar respira; ieri însă la Sibiu a părut un pacient în moarte clinică, ce mai are doar puseuri de viaţă la nivel inconştient. E foarte greu să facem analize, consideraţii tactice sau remarci referitoare la evoluţiile individuale în condiţiile în care toată echipa a fost la pământ şi ca organizare şi ca execuţii. Formată din jucători greoi, uşor depăşiţi în dueluri individuale şi cu mari carenţe de poziţionare, defensiva Bătrânei Doamne a fost dezintegrată în prima repriză când Hermannstadt a avut cinci ocazii mari de gol: două au fost scoase de Iacob, la una ne-a salvat bara iar alte două şuturi au trecut milimetric pe lângă poartă. Evident că acest noroc n-a mai putut să funcţioneze şi după pauză. Fără să facem abstracţie de prestaţia abjectă a lui Marian Barbu (despre care vom vorbi într-un material separat), golurile sibienilor au venit ca o consecinţă logică a jocului şi mai ales a disfuncţionalităţilor evidente dintr-o defensivă abulică, lentă şi complet lipsită de stăpânire de sine.

În ciuda golului marcat, nici din punct de vedere ofensiv lucrurile n-au stat mai bine. UTA n-a ţinut de minge decât în zone „moarte“, orice încercare de combinaţie se frângea după a doua pasă iar acţiunile individuale au fost toate sortite eşecului, cu excepţia celei din minutul 31 când Dumitraşcu a spart apărarea sibiană pe banda stângă şi i-a prilejuit lui Carp un gol norocos deoarece fără devierea decisivă a lui Găman e greu de spus ce grad de periculozitate a avut execuţia. Impotenţa echipei lui Rednic a devenit şi mai evidentă din momentul în care Hermannstadt a trecut la conducere pe tabela de marcaj. UTA a avut nevoie de 15-20 de minute până să înceapă să pună presiune iar când a început să o facă, n-a reuşit să îşi creeze nicio ocazie clară de gol. Centrări la alibi, dueluri pierdute, nicio conexiune între jucători în ultima treime şi în general o dezolantă lipsă de idei sunt elementele care au caracterizat jocul echipei noastre. Raportul posesie (63%-37%), al şuturilor la poartă (16-4) şi al celor pe poartă (7-1) e cât se poate de elocvent.

Din păcate, deşi la rândul nostru am susţinut aproape în fiecare articol de analiză că singurul punct de sprijin al acestei echipe este calitatea şi priceperea lui Mircea Rednic, după acest meci suntem nevoiţi să începem să ne punem întrebări deoarece pare că nu vedem nicio lumină nici din această direcţie. Înţelegem că traseele nu pot exista încă din cauză de lipsă de omogenitate. Înţelegem şi faptul că unii jucători sunt individual mult sub nivelul cerut iar ca antrenor nu poţi surmonta lipsa de calitate tehnică decât până la un punct. Dar totuşi nu putem să nu remarcăm că este al treilea meci consecuitv în care UTA conduce şi este egalată sau chiar învinsă. Este apoi al doilea meci consecutiv în care UTA ia golul de 2-1 după un corner. Antrenorul chiar n-are nicio responsabilitate aici? La fel în cazul schimbărilor: nu contestăm faptul că Fabry a jucat slab ieri dar în condiţiile în care eşti condus şi ai 7 jucători defensivi pe teren, nu era mai oportun ca Leidsman să-i fi luat locul unuia dintre aceştia? Asta pentru ca apoi, celălalt jucător cu profil ofensiv de pe bancă, Robert Mustacă, să fie trimis în meci abia în minutul 88. Se plângea domnul Rednic că a avut doar şase rezerve… păi acelaşi domn Rednic acum o săptămână şi ceva ne spunea că Bruce Nortey e un jucător care va rupe norii când va fi trimis pe teren. Păi dacă e atât de bun, nu putea fi măcar în lot la acest meci? Sincer noi nu mai înţelegem nimic din declaraţiile antrenorului UTA-ei care ne-a dat şah mat şi după meci când susţinea că UTA a jucat bine în prima repriză.

Dar poate cel mai dezamăgitor amănunt al meciului de ieri a fost reprezentat de atitudinea echipei. Deşi cu peste 1000 de suporteri în spate, purtătorii tricourilor cu triunghiul pe piept au fost apatici, blazaţi, deconcentraţi (atâtea pase simple date direct în aut nu cred că vezi nici într-un meci de liga judeţeană), resemnaţi şi în general fără chef de fotbal. Şi noi şi inimoşii fani ai UTA-ei putem înţelege lipsa de pregătire, de omogenitate, chiar de calitate (până la urmă dacă eşti slab nu e vina ta ci a celor care te-au adus aici) însă lipsa de implicare nu poate fi tolerată. Ăsta este şi motivul pentru care la finalul meciului, galeria arădeană le-a întors pe bună dreptate spatele jucătorilor veniţi să-i salute. Pentru că ceea ce spunea Beethoven referitor la muzică, se poate aplica şi la fotbal: „este un lucru banal să cânţi greşit o notă dar a cânta fără pasiune este de neiertat“

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți