Au început acțiunile de dezinsecție din municipiul Arad. Vezi programul

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Prima acțiune de dezinsecție din municipiu a demarat în această dimineață, cu operatorul contractat de Primăria Arad. Tratamentul de dezinsecţie terestru se va aplica pe timp de zi, între orele 7:30 – 16:30. În aceste zile se va aplica și tratamentul insecticid împotriva căpușelor.

„În acest an, am început din timp dezinsecția în municipiul Arad, astfel încât cetățenii să nu mai aibă probleme cu țânțarii sau tigrii platanului, pe perioada verii. Știm cu toții ce probleme au fost anul trecut, când birocrația a făcut ca Primăria Arad să nu poată încheia la timp un contract pentru dezinsecție, iar arădenii au avut de suferit toată vara, din cauza țânțarilor.

De dimineață, am verificat în teren modul în care se derulează prima acţiune de dezinsecţie. La acțiune participă patru echipaje: 4 auto cu 4 echipamente de mare capacitate ULV_Elit 34s-300 și 8 operatori cu 8 aparate de pulverizat Stihl (LV).

Astfel de acțiuni vor fi repetate în fiecare lună, până în octombrie, inclusiv“, a declarat viceprimarul municipiului Arad Ilie Cheșa.

LOCAŢII SUPUSE TRATAMENTULUI DE DELARVIZARE (LAVICIDARE)

Râul Mureş-partea dreaptă, plus zona balastieră Micălaca; baza CET; zona pod rutier N.Titulescu; Lacul Pădurice din str./Parcul Corneliu Coposu

Terenuri virane: zona str. Digului -cart. Micălaca; zona blocuri ANL -Voinicilor / Micălaca; zona ieșire str. Orient → Grădina Poștei – canal Mureșel

zona Penitenciar – 6 Vânători; str. C. Liniștii -ieșire Centura Nord → depozit ncf./închis C. Liniștii; zona cimitir GAI – Piața de lemne → depozit ncf./închis Poetului; zona de capăt str. Agricultorilor – POLTURA; zona str. Câmpineanu – Gai; zona str. Câmpineanu – Gai (str. Fântânii → Bogdan Voievod); zona IND.VEST, str.I; zona IND.VEST, str.III; zona de intr. str. Dunării din A. Vlaicu (în spate la „BIDI”); zona str. Diana – Bujac; zona str. Trotuş → Măgurei; zona de capăt a str. Veseliei → Ilarion Felea → Rebreanu → Mehedințeanu → margine CADAȘ → Podului; zona str. Bodrogului → intrare P.Ceala/stg.; zona str.Pădurii (int.Bodrogului → Alfa curbă/dr.); zona Mărului; zona Sabinelor (inclusiv malurile bălților permanente Homocul Mic și Homocul Mare); zona str. Barbu Lăutaru; Canalul IER

zona str.I.Crengă; zona str. Păcurarilor → Spătaru Preda; Canalul Mureşel; zona str. H.Coandă → cart. Confecţii → cart. CADAȘ;

Râul Mureş-partea stângă, plus zona între pod Decebal şi pod intrare zona 300/M-N.Titulescu; zona str. Pompei → legăt. rutieră cu S. Mic (spre calea ferată); zona HADĂ – între str. Tarafului şi str. Căprioarei -S. Mic; zona str. Nucului – S. Mic; prelungirea str. Stan Dragu – Aradul Nou; zona str. Constituţiei → A.Endre → capăt; zona capăt Posada → Constituţiei; zona loc de joacă Renne Mihăilescu; zona str. Caius Miorenescu; Canalul Morilor; zona drum acces cimitirul catolic; zona intrare din Calea Timişorii.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.