Aradul a purtat noroc tinerelor tenismene din naţionala României

Sport

Scris de Giuliano Junc

La mijlocul acestei săptămâni au avut loc la baza „Tenis Profi“ de pe malul Mureşului, calificările pentru turneul final al Summer Cups 2023, competiţie destinată echipelor naţionale de tenis feminin sub 18 ani. Naţionala României, cotată cu şansa a doua la câştigarea turneului de la Arad, a reuşit să îşi îndeplinească obiectivul de a obţine biletele la turneul final, prin calificarea în finala competiţiei.

România a intrat în turneu, la fel ca principala favorită Bulgaria, în faza semifinalelor. Fetele pregătite de Alex Joiţoiu au dispus de Suedia, cu scorul de 2-1. Începutul nu a fost favorabil deoarece Sara Maria Dragnea a fost învinsă de Tilda Hessleryd cu 1-6, 3-6. Tricolorele au întors însă apoi soarta duelului, câştigând atât al doilea meci la simplu, prin Carmen Herea (6-0, 5-7, 6-2 cu Bella Larsson) cât şi meciul de dublu prin perechea Sara Maria Dragnea / Elena Ruxandra Bertea (6-1, 6-3 contra perechii Tilsa Hessleryd / Isabella Svahn). În finală însă România a cedat cu 0-3 în faţa Bulgariei.

Pe celelalte locuri s-au clasat la final, în ordine, Ucraina, Serbia şi Bosnia-Herţegovina. Turneul, organizat de Ovidiu Fereştean, are loc pentru a XI-a oară consecutiv la Arad şi  este pentru prima oară după 2018 când naţionala noastră reuşeşte calificarea la turneul final, care anul acesta va avea loc ân Franţa. În afară de România şi Bulgaria vor mai participa Belgia, Polonia, Italia, Slovacia, Spania şi ţara gazdă Franţa.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.