Antrenorul „mănușă” | Bărbatul care, atunci când trebuia să fie bărbat, a ales să nu fie

Sport

Scris de Andrei Fuliaș

Încep prin a vă spune că următoarele rânduri nu sunt neapărat despre calitățile de antrenor ale lui Laszlo Balint, care, la fel ca și în cazul majorității antrenorilor care se perindă în ultimii ani în fotbalul românesc, pot fi discutabile. Rândurile ce urmează să le aștern sunt, evident, opinia personală a autorului, în care voi spune de ce cred eu că Gyuzi e antrenorul „mănușă” pentru Alexandru Meszar, nu neapărat și pentru suporteri sau pentru club.

Încă de când era vehiculată debarcarea lui Ilie Poenaru, am afirmat, în cercuri private, dar și public, că următorul antrenor nu poate fi, decât Gyuszi Balint. Nu este o laudă și nici o critică la adresa oricui, altcuiva, ci o constatare. Indiferent de ce zvonuri se lansau, indiferent de ce nume de antrenori mai erau „pe piață”, Balint era omul perfect pentru Meszar. De ce? Sunt mai multe motive și erau cât se poate de simplu de înțeles.

În primul rând, Balint este omul cu care Alexandru Meszar a putut colabora vreme de doi ani și jumătate. Această colaborare s-a transpus, fără îndoială, și în banii cu care fiecare dintre aceștia s-au ales de pe urma ei. Despre parandărături s-a vorbit destul și voi trece doar fugitiv „în revistă” acest aspect. Totul pornește și se învârte în jurul colaborării dintre clubul UTA și impresarul Bogdan Apostu. Această colaborare a însemnat, în primul rând, exclusivitate. Niciun club profesionist nu își permite să ofere exclusivitate unui impresar, oricine ar fi acesta. Ei bine, domnul Meszar a decis să facă asta cu domnul Apostu. Vreme de doi ani și ceva, cam tot ce a venit la UTA a fost prin Bogdan Apostu. Evident, nu toți acești fotbaliști sau pseudo-fotbaliști erau impresariați de Apostu sau de firma acestuia, dar și cei care aveau alți impresari, erau intermediați tot de el, sub pretextul unei colaborări pe partea de scouting. Mai departe, odată cu instalarea lui Gyuszi Balint pe banca Bătrânei Doamne, în vara lui 2019, UTA a devenit un peron, unul pe care, la fiecare jumătate de an pășeau zeci de fotbaliști. Unii veneau, alții plecau. Este de neimaginat pentru orice club profesionist. Ok, poate fi de înțeles că un antrenor vrea să-și construiască singur lotul, dar nu poate fi de înțeles ca un antrenor să schimbe jumătate din lot la fiecare fereastră de transferuri. Cu atât mai mult, cu cât, Gyuszi Balint a avut mână liberă la UTA pentru a se debarasa de oricine și de a aduce pe oricine. Voi face o scurtă prezentare cu numărul de jucători transferați de UTA în perioada de doi ani și jumătate cu Balint pe bancă. În sezonul 2019-2020, nu mai puțin de 24 de jucători au plecat de la UTA. În același sezon, au intrat pe poarta clubului 23 de jucători, cu mențiunea că cinci dintre aceștia veneau din academie. În următorul sezon (2020-2021), anul revenirii în prima ligă, UTA a transferat 20 de fotbaliști. Tot atâția au și plecat de la UTA, pe parcursul aceluiași an. La al doilea sezon în prima ligă (2021-2022), 24 de jucători au fost trecuți la capitolul „plecări”, iar la capitolul „sosiri” alți 17.

Așadar, cum spuneam, în două sezoane și jumătate, șase ferestre de transferuri, cu Gyuszi Balint la „timonă” și mână liberă la transferuri, nu mai puțin de 60 de jucători au intrat pe poarta clubului și nu mai puțin de 68 au plecat. Ce club profesionist face acest lucru? Ce trebuie să înțeleagă fiecare dintre cei care citesc aceste rânduri este faptul că, cam toți jucătorii primesc niște bonusuri la semnarea contractelor. Totodată, atunci când un fotbalist este dat afară, i se oferă sume compensatorii. Unii acceptă să plece cu doar câteva salarii, unii au pretenția să le fie plătite contractele în întregime, iar alții acceptă să plece fără pretenții, dar aceștia din urmă sunt extrem de puțini și este de înțeles, fiindcă este dreptul lor, iar contractul este contract și trebuie respectat. Ar mai fi și unii cărora li s-au terminat contractele, dar oricum au venit 60 și au plecat 68. Toți sau în marea lor majoritate aduși prin același impresar, Bogdan Apostu, fostul coechipier și prietenul lui Balint. Vă puteți imagina și singuri cam ce bani s-au făcut cu aceste transferuri, nu!? În același timp, știți că este o obișnuință ca impresarul să ia un fel de al „13-lea” salariu de la jucător, da!? Câți dintre voi vă mai amintiți că pe la UTA au trecut jucători precum Amir Khalaila, Mirel Bolboașă, Soufiane Jebari, Radu Crișan, Andrei Peteleu, Albert Voinea, Dragoș Tescan, Călin Popescu, Tudor Călin, Adrian Mar sau Marian Pleașcă, respectiv ce au jucat aceștia la UTA? Dacă de cei menționați adineauri poate nu vă mai amintiți, sigur vă amintiți de performanțele unora ca Neluț Roșu, Vlad Morar, Mihovil Klapan, Karolis Laukzemis, Easton Ongaro, Vinko Medjimorec și, cu voia dumneavoastră, celebrul Tomas Wagner (semnat ieri și dat afară mâine). Am menționat doar 19 jucători dintre cei 60, aceștia fiind cei care fie nu au jucat mai defel, fie au făcut-o prost. Și știm cu toții că ar mai fi unii care n-ar fi greu de menționat și care n-au rupt gura târgului, dar care măcar au jucat ceva. Cât e acel ceva, poate să judece fiecare dintre dumneavoastră, după standardele și pretențiile fiecăruia.

Probabil că deja v-ați dat seama că acest material este, într-o bună măsură, un cumul de explicații care vin să justifice crezul meu că nu era momentul ca Gyuszi Balint să se întoarcă la UTA. Și o să plusez cu alte câteva argumente.

Cum spuneam încă de la început, aici nu vorbesc neapărat despre calitățile de antrenor ale lui Gyuszi Balint. Totuși, fiindcă nu sunt puțini cei care îl văd pe Gyuszi Balint drept salvatorul echipei, aducând ca argumente faptul că UTA a promovat cu el și că UTA ar fi jucat un fotbal mult mai bun cu el, voi face o mică paranteză. Nimeni și niciodată nu-i va putea lua lui Balint meritul de a fi promovat UTA în prima ligă. Dar, odată cu aceste merite, cu toții trebuie să ținem cont și de alte aspecte, anume că UTA a avut la acel moment un buget colosal pentru liga secundă. Primăria dădea, în acea perioadă, mai mulți bani, decât a dat ulterior, după promovare, iar asta în condițiile în care absolut toate cheltuielile clubului erau mult mai mici (cel puțin în teorie). Mai trebuie să înțelgem toți că promovarea a fost obținută la „mustață”, cu UTA condusă de Balint și FC Argeș condusă de Badea (nașul copiilor lui Bogdan Apostu) remizând în ultimul meci, iar un pas greșit sau un rezultat potrivinic în partidele partidele contracandidatelor putea însemna dezastrul. Dar, una peste alta, a promovat și, cum spuneam, nimeni nu-i va lua lui Balint acest merit. Referitor la cel de-al doilea aspect folosit atunci când Balint este văzut drept cel mai potrivit antrenor pentru UTA, anume argumentul că echipa a jucat bine cu el… aici e discutabil. „Bine” este un termen relativ, care diferă, în funcție de unitățile de măsură pe care le aplicăm atunci când comparăm acest aspect. Că echipa a jucat „mai bine” cu Balint, decât cu Ilie Poenaru, poate fi un argument care să stea în picioare prin prisma locului din clasament. Prin prisma jocului prestat, e greu de cuantificat, mai ales din pricina faptului că stilurile sunt diferite și că jumătate din jucătorii de bază sunt alții. Totuși, fără să-l fi considerat vreodată pe Ilie Poenaru un bun antrenor, dar nici unul rău, Balint a avut un „ajutor” în plus, față de Poenaru. Dacă vrem să-i comparăm pe cei doi, trebuie să-i facem comparând sezonul doi al lui Balint în prima ligă, cu sezonul acesta al lui Poenaru. Asta pentru că, în primul sezon, echipa era nou promovată și, ca să fim fair-play și cu Balint, putem accepta că a avut nevoie de o reconstrucție. Ei bine, în cel de-al doilea sezon, nu era normal ca Balint să facă o nouă reconstrucție. S-a ajuns la acest lucru, tocmai din cauza transferurilor slabe din primul sezon. Așa se face că, în ultima zi a lunii ianuarie, Balint și-a făcut singur bagajele și a plecat, după o serie de zece partide în care echipa nu cunoscuse gustul victoriei, lăsând UTA pe locul 10, cu 28 de puncte după 23 de etape și la 7 puncte de Play-off. Având în minte că situația actuală a clubului este una alarmantă, cu UTA pe locul 15, este destul de greu de comparat cele două sezoane. Diferența de meciuri jucate este de 7 (adică un total de 21 de puncte posibile), iar distanța până la Play-off este tot de 7 puncte. Evident, este greu de crezut că Ilie Poenaru mai putea redresa echipa și era clar că se cerea o schimbare. Dar este oare Gyuszi Balint omul potrivit pentru asta? Sportiv, timpul ne va dovedi acest lucru. Este un moment de „totul sau nimic” pentru Alexandru Meszar și pentru club. Poate chiar și pentru Balint.

Repet, sportiv, sunt șanse ca Balint să fie soluția, la fel cum sunt șanse ca echipa să meargă la fel de prost. Indiscutabil, ca valoare a lotului, UTA este în acest moment peste ce era în precedentele două sezoane, iar acest lucru va atârna și mai greu, dacă Balint nu dovedește. Moral însă, fiindcă aici am tot vrut să ajung, consider că nu era câtuși de puțin, nici cazul, nici momentul ca Balint să revină la UTA. Dacă va continua cu politica sa de „peron”, în care vin 20 de jucători pe sezon și pleacă tot atâția, la situația financiară dezastruoasă a clublui, direcția nu poate fi alta, decât spre colaps. Nu suntem puțini cei care nu am uitat cum expresia „să fim bărbați” era la ordinea zilei în vocabularul lui Gyuszi Balint. Și, cu toate astea, când clubul a fost în cea mai grea situație, creată tot de el, Balint n-a prea fost „bărbat” și a plecat, simțind – spun gurile rele – miros de vișine coapte de Giulești. N-am uitat nici cum, același „bărbat” s-a transformat în „fată mare” la ultima sa partidă pe Arena „Francisc Neuman” și a întors spatele galeriei, dând din mână în lehamite și motivând că, vezi doamne, a fost înjurat. Cum, domnule Balint, să întorci spatele oamenilor care te-au susținut doi ani și jumătate, fără vreo ezitare, oamenilor care te încurajau 90 de minute, meci de meci, chiar și atunci când echipa pe care o conduceai nu reușea de zece meciuri să le ofere gustul victoriei? A contat mai mult vocea vreunui suporter nervos, decât glasurile a mii de oameni care te-au susținut necontenit? N-am uitat nici cum, un meci mai târziu, când UTA remiza în superioritate, în fața Rapidului, în Giulești, către fanii arădeni au fost trimise direct și bine țintite două aroganțe. Prima, golul lui Ubbink, dedicat „Utistului necunoscut”, într-un context total neinspirat, venit după întorsul spatelui galeriei și datul din mână în lehamite. Nu fanilor în general, nu galeriei, nu cuiva anume, ci „Utistului necunoscut”, în condițiile în care, în tribunele din Giulești erau câteva sute de fani prezenți pentru a susține UTA. Iar cealaltă aroganță, la finalul aceluiași meci, în contextul în care tu, antrenorul, ai întors deja spatele galeriei, în contextul în care n-ai avut rezultate de săptămâni bune, în contextul în care marea majoritate a fanilor te-au susținut și nu te-au contestat, în contextul în care toată lumea vorbea despre o presupusă ofertă pe care ai avea-o tocmai de la Rapid – cea mai mare rivală din acest moment a formației arădene, la finalul partidei ai ridicat în slăvi fanii rapidiști, dar n-ai scos o vorbă măcar despre sutele de arădeni care au făcut deplasarea sute de kilometri pentru a te susține. Acesta a fost, domnule Balint, momentul în care ți-ai dat examenul de caracter. Momentul în care, între fostul jucător și antrenor al UTA-ei și nucleul dur al fanilor, cei care au urmat echipa ani de zile, pe toate coclaurile județului, apoi pe Motorul sau pe „Otto Grefner” de la Șiria, ceva s-a rupt. Rana încă nu este cauterizată și este greu de crezut că o reconciliere se poate produce în viitorul apropiat. Poate peste ani, da, dar nu acum.

Acestea fiind spuse, cine are ochi să vadă, urechi să audă și cine vrea să înțeleagă, marea majoritate a fanilor care nu și-l doresc pe Gyuszi Balint la UTA acum, o fac nu pentru că ar fi un antrenor slab, fiindcă aici părerile pot fi subiective, ci pentru toate cele enumerate mai sus. Dacă cineva nu poate concepe că „Balint” și „UTA” se pot regăsi în aceeași propoziție, în momentul de față, este din cauza faptului că acesta a fost părtaș, ani de zile, la parandărături, a fost părtaș la îngroparea clubului în datorii uriașe, a fost părtaș la politica de transferuri de tip „tarabă”, unde aducerea și renunțarea la jucători a fost „la kilogram”, la cantitate, nu la calitate. Același Balint, părtaș la îndepărtarea celui mai mare sponsor privat pe care l-a avut UTA. Dacă cineva nu-l vrea pe Balint, nu-l vrea și pentru că, la un moment dat, nici Balint nu i-a mai vrut pe suporteri. Nu toți fanii au „mintea scurtă” și nu toți pot trece peste principii, peste moralitate și peste chestiuni de etică.

Iar cei care cred sau au impresia că Laszlo Balint este singurul antrenor care mai poate salva UTA, se înșală amarnic. Singurul dintre Balint, Poenaru și mai cine? Cine sunt cei cu care clubul a luat într-adevăr legătura și a avut intenția serioasă de a ajunge la o înțelgere? Să fi fost Gâlcă? Dacă da, de ce nu s-au putut înțelege cu el? A cerut domnul Gâlcă prea mulți bani? Păi, în urmă cu doar câteva zile, aflam de la UTA, prin vocea fostului antrenor, că clubul stă pe un „puhoi” de bani, că în conturi sunt bani pentru următoarele șase luni. Cine știe cam cât consumă clubul ăsta pe lună, înțelege că „bani pentru șase luni” înseamnă minim două-trei milioane de euro. Deci, sunt sau nu sunt bani? Nu sunt, evident…

De ce clubul n-a putut lua în calcul alți antrenori cu etichetă, români sau străini? De ce a fost nevoie să fie înlocuit unul care a dat greș – Poenaru, cu altul care a dat greș cu un an înainte – Balint? Oare tot fiindcă nu sunt bani? Ce-i cu milioanele alea de euro din contul clubului? Adică un club serios, condus de oameni profesioniști și care pretind că stau excelent din punct de vedere financiar, nu reușește să găsească un antrenor decent? Un club serios, profesionist și potent financiar se demite să angajeze din nou antrenorul care era să o „comită” cu nici un an înainte?

Pe cine păcălim aici? Conducerea clubului nu e nici serioasă, nici profesionistă și nici bani nu sunt, iar asta este cât se poate de evident. În schimb, aceiași oameni, deși cu un picior în groapă, își permit să ia clubul pe persoană fizică și să refuze banii privați ai unor investitori, ba mai mult, să-i trateze pe acei oameni de afaceri cu dispreț și să le trântească ușa-n nas.

Așadar, acestea sunt motivele (probabil există și altele) pentru care astăzi numele antrenorului de la UTA trebuia să fie altul, decât Laszlo Balint. Iar cei care au „mintea scurtă” acum, o vor avea și peste două, trei sau poate șase luni, când nu-l vor mai aplauda pe Gyuszi Balint și nu-l vor mai privi ca pe un salvator, ca pe omul potrivit și un antrenor foarte bun, ci îl vor huidui, îl vor înjura ca la ușa cortului și îi vor cere să plece. Da, ei vor face asta, nu cei cărora Balint le-a întors spatele și care acum nu-l vor la echipă. Nu, aceștia îl vor tolera, îl vor lăsa în pace, să-și facă treaba. Întotdeauna cei care uită repede sunt cei care își schimbă la fel de repede atitudinea. Veți vedea! Iar între timp, noi, cu toții, vom vedea ce poate Balint. Iar acum nu mai are scuze, nu mai are dreptul să aibă scuze, fiindcă știe exact la ce s-a înhămat.

Hai, UTA! Succes, domnule Balint!

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.