duminică, 8 februarie, 2026
spot_img

🫶🏻 Amical în teren, prietenie în peluză

Distribuie articolul

Meciul UTA – Corvinul (scor final 1-2) s-a desfășurat într-o atmosferă foarte frumoasă. Au fost doar câteva sute de spectatori, dar elementul de culoare a fost dat de faptul că cele două galerii au stat împreună în peluza „Iosif Petschovschi“ și pe tot parcursul meciului au cântat împreună, textele cântecele fiind astfel adaptate încât numele ambelor echipe să fie menționate alternativ. În repriza secundă, cei aproximativ 100 de ultrași ai celor două echipe au aprins fumigene și au sărbătorit împreună marcarea celor trei goluri. Păcat doar de trivialitățile inutile la adresa rivalilor de pe Bega, parcă fără obiect într-un asemenea meci (nu că în altele obscenitățile ar fi ceva de dorit). La finalul partidei jucătorii celor două echipe au mers împreună în fața peluzei și au cântat împreună cu suporterii, afișând un banner pe care erau inscripționați anii de naștere ai celor două echipe: 1945 respectiv 1921.

Manifestările de astăzi vin în contextul în care Corvinul este principala candidată la promovarea în Superliga în acest sezon de Liga 2. În cazul în care își îndeplinește obiectivul, echipa hunedoreană va trebui să evolueze însă în alt oraș pe prima scenă a fotbalului românesc, până la construcția noului stadion, una a cărei finalizare este incertă în acest moment din cauza contextului politic și economic. Se pare că pentru clubul hunedorean prima opțiune în ceea ce privește găzduirea meciurilor din Superliga ar fi Municipalul din Sibiu, dar cu certitudine suporterii, atât ai Corvinului cât și ai UTA-ei, și-ar dori ca alegerea hunedorenilor să se îndrepte spre Arena „Francisc Neuman“. Legat de posibilitate de a împărți în viitor stadionul cu o altă echipă, antrenorul UTA-ei Adrian Mihalcea a declarat la finalul partidei:

„Aceste lucruri aparțin clubului, din punctul meu de vedere nu este niciun fel de problemă. (…) Corvinul domină Liga 2, acum nu cred că mai au cum să nu promoveze. E o echipă bună, îl felicit pentru Florin Maxim pentru ceea ce face, noi ne-am și luptat anii trecuți așa că știu ce fotbal propune. Mă bucur și fotbalul românesc are nevoie de echipe cu istoria și cu nume.“

Galeriile celor două cluburi sunt înfrățite de mulți ani, nu odată cele două grupuri de suporteri susținându-se reciproc la meciuri importante pentru fiecare dintre ele, cum ar fi derby-urile cu Poli sau Rapid în ceea ce o privește pe UTA sau finala Cupei României jucată acum doi ani de Corvinul. Cele două au făcut parte chiar dintr-o „troică“ ce mai cuprindea și peluza celor de la CSA Steaua, însă frăția dintre utiști și steliști s-a rupt după incidentele de la partida Dinamo – UTA de pe stadionul „Arcul de Triumf“ din primăvara anului 2024.

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți